1 comment

Adata anunță noi produse la CES 2017

by on 05/01/2017
 

ADATA® Technology, producător de top de module DRAM de înaltă performanță, produse NAND Flash și accesorii mobile va lansa o gamă largă de dispozitive cu tehnologii inovatoare la Consumer Electronics Show 2017, ce va avea loc în perioada 5-8 ianuarie în Las Vegas, Nevada.

ADATA va anunța kit-ul de gaming XPG VR-Ready ce conține module de memorie ultra-performante, primul SSD extern USB 3.1 din lume cu standard IP68, carcasa pentru PS4 și primul Flash Drive iOS caracterizat de un design rezistent la zgârieturi, de culoare Jet Black. Vizitatorii vor putea admira o multitudine de SSD-uri cu tehnologie 3D NAND Flash și PCIe Gen 3×4, produse Type-C, baterii externe inovatoare și aplicații iOS.

Gaming hardcore și experiențe de Realitate Virtuală

ADATA va utiliza un sistem cu răcire prin apă pentru a prezenta o experiență VR despre memoriile LED XPG Dazzle și ultimul model de SSD pentru gaming, XPG SX950. Vizitatorii vor putea explora eficiența înaltă a kit-ului VR-Ready și cele mai noi memorii XPG Dazzle, ce au acum un nou design al radiatorului. Această versiune îmbunătățită a memoriilor XPG Dazzle se caracterizează prin performanță sporită de până la 4133MHz, pusă la dispoziția utilizatorilor. ADATA va lansa și EX500, o carcasă pentru drive-uri de 2.5”, ce nu necesită unelte de montare și care are un design solid. Aceasta este echipată cu interfață USB 3.1 cu viteză de transfer de 5Gb/s.

Multiple soluții SSD 3D MLC/TLC și SSD-uri externe

ADATA va prezenta SSD-ul PCIe Gen3x4, XPG SX8000, echipat cu soluție SMI și tehnologie 3D NAND Flash. Performanțele sale de citire/scriere sunt de până la 2500/1100 MB/s și suportă low density parity check (LDPC) ECC & RAID engine pentru integrarea datelor și extinderea semnificativă a duratei de viață și a fiabilității produsului. SSD-ul 3D NAND SU900 cu MLC NAND Flash este dedicat utilizării middle și high-end, precum gaming, soluții enterprise și aplicații de fiabilitate. SSD-ul SU800 cu TLC NAND Flash este potrivit pentru utilizare entry-level, pe desktop-uri sau laptop-uri. ADATA va prezenta la CES SSD-uri externe durabile, cu USB Type-C. Modelul SD700 este cel mai rezistent SSD extern USB 3.1 din lume cu 3D TLC NAND Flash, caracterizat de standard IP68 pentru rezistență la apă și praf, ce oferă protecție și mai serioasă utilizatorilor.

Accesorii mobile elegante și dispozitive de stocare inovatoare pentru produsele Apple

ADATA a fost întotdeauna devotată dezvoltării de produse inovatoare, care vor îmbunătăți experiența de

utilizare. În timpul CES 2017, ADATA va lansa noul power bank D8000L, care poate avea și funcție de lanternă cu LED, precum și certificare IP54 pentru rezistența la apă și praf. De asemenea, vor fi expuse și o varietate de produse USB Type-C, menite să satisfacă nevoile variate ale utilizatorilor. Produse actuale din seria Apple, precum card reader-ul AI910 și flash drive-ul ultra-subțire AI920, vor fi de asemenea expuse la eveniment. AI910 suportă sharing și backup între dispozitive iOS, Android și Windows, fiind capabil să încarce în timpul transferului de date; creând astfel o experiență de utilizare mai convenabilă pentru cei care folosesc dispozitive iOS. AI920 este un dispozitiv de stocare USB 3.1 cu dimensiuni ultra-reduse, pentru produse cu iOS, oferind performanțe de citire de până la 150MB/s și fiind caracterizat de rezistență la apă și la praf. Experimentează inovațiile care vor forma viitorul!

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response