0 comments

A mai fost zărit un procesor Threadripper

by on 07/08/2017
 

Tot am suspectat că AMD mai ascundea un procesor din seria Threadripper care încă nu fuseseră dezvăluit, iar unul a fost dezvăluit, însă nu este tocmai cel la care mă așteptam.

Listele de procesoare suportate pentru plăcile de bază X399 produse de către ASRock, Gigabyte și Asus indică existența unui procesor nou, cu numele 1920. Nu are nici un X în coadă, dar este tot un procesor cu 12 nuclee ca varianta cu sufix, însă funcționează la alte frecvențe.

Acest procesor rulează ca standard la 3.2GHz și poate atinge 3.8GHz în modul de boost, scăderea frecvențelor aducând și o scădere a TDP-ului, ce este acum doar de 140W, în loc de 180W. Prețul pentru acest model este necunoscut, dar probabil nu va fi foarte diferit de 1920X.

Din păcate, în listele de procesoare suportate nu și-a făcut apariția și un procesor cu 10 nuclee, dar încă ar mai putea fi loc pentru un 1910 cândva, în viitor.

Procesoarele Threadripper cu 12 și 16 nuclee vor fi disponibile pe piață de săptămâna aceasta, urmând ca modelul ce are numai 8 nuclee fizice să fie lansat la sfârșitul lunii.

[Overclock 3D]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response