0 comments

Adobe prezintă noul Lightroom CC și schimbă unele abonamente

by on 19/10/2017
 

Adobe a dezvăluit un update major pentru instrumentul lor popular de modificat fotografii, Lightroom CC. Acesta oferă acum o interfață nouă, un nou flux de lucru, și o concentrare puternică pe editarea în cloud. Noul serviciu de fotografie, cunoscut anterior sub numele de Project Nimbus, coincide cu o serie nouă de abonamente Creative Cloud orientate spre fotografie, personalizate pentru fluxuri de lucru noi, și din ce în ce mai mobile.

Noul Lightroom CC începe cu o interfață nouă. Adobe spune că noile instrumente sunt mai simplificate și mai ușor de folosit. Aceste instrumente sunt din ce în ce mai mult alimentate de tehnologia Adobe Sensei, tehnologia de învățare a mașinilor utilizată în Lightroom pentru a permite o organizare solidă și căutarea eficientă a cuvintelor cheie.

Adobe a adoptat soluția de cloud storage pentru Lightroom CC, iar acum utilizatorii vor putea să modifice și să sincronizeze fotografii în rezoluțiile lor complete în aplicațiile de pe calculator, pe dispozitive mobile precum iPhone sau iPad, și pe web. Sincronizarea automată și funcția de backup este disponibilă inclusiv pentru pozele RAW, datorită unui spațiu de stocare în cloud de 1 TB. Distribuirea a fost de asemenea îmbunătățită în Lightroom CC, oferind acum posibilitatea de a crea galerii personalizate și să le trimiți altora printr-un simplu link.

Nici Lightroom CC pe iOS nu a fost uitat, oferind aceeași funcție de căutare alimentată de Sensei la fel ca și pe desktop, suport pentru noua aplicație Files din iOS 11, și un layout îmbunătățit pentru iPad.

Adobe a recunoscut că această schimbare radicală a unui produs de care depind mulți utilizatori profesioniști ar putea reprezenta un șoc pentru ei, așa că au decis să păstreze versiunea anterioară de Lightroom, sub numele de Lightroom Classic CC. În timp ce aceasta are în continuare la bază un layout tradițional destinat calculatoarelor de desktop, aplicația a primit îmbunătățiri la capitolul performanță și noi opțiuni de editare.

În completarea noului serviciu de fotografie, Adobe și-a modificat abonamentele pentru Creative Cloud dedicate fotografilor pentru a se potrivi mai bine noilor funcții oferite de Lightroom CC. În schimbul a 9,99 dolari / lună, utilizatorii primesc noul Lightroom, Lightroom Classic, Photoshop, 20 GB spațiu de stocare, Adobe Portfolio și Spark. Pentru 19,99 dolari / lună (sau 14,99 dolari / lună pentru primul an pentru clienții existenți), utilizatorii pot primi până la 1 TB de spațiu de stocare în cloud. Lightroom CC va fi disponibil separat pentru 9,99 dolari / lună, împreună cu 1 TB de stocare. Cei care folosesc Lightroom pe mobil se pot abona pentru 4,99 dolari / lună, având acces la 100 GB spațiu.

Sursa

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response