Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Aglomerație de plăci video pe eBay odată cu declinul minatului de cryptomonede

/
/
/

Pentru început, un scurt istoric. Probabil cea mai cunoscută cryptomonedă este Bitcoin. Aceasta se află pe piață de ani buni, și deoarece pentru minarea sa se folosește hardware specific bazat pe ASIC (application-specific integrated circuit – circuit integrat particularizat pentru o folosire specifică), stocurile de componente pentru gaming au fost până acum la adăpost. În ultimele luni însă o altă cryptomonedă a prins avânt.

Este vorba despre Ethereum, care folosește algoritmi diferiți, ce nu pot fi rezolvați cu hardware ASIC, la rezolvarea cărora trebuiesc folosite alt fel de procesoare, cele de larg consum. Rezolvarea acestor algoritmi poate fi efectuată și cu procesorul de pe placa de bază, dar calcule matematice avansate au demonstrat că pentru acest tip de cryptomonedă procesoarele de pe plăcile video sunt pur și simplu mai eficiente.

Cum acum o lună prețul unui Ethereum ajunsese la 300 dolari, ca la scurt timp după să atingă un alt maxim istoric de 400 dolari, din ce în ce mai mulți entuziaști s-au aruncat în ceea ce a devenit o veritabilă „goană după aur”. Se explică așadar cum aproape fiecare placă video destinată gaming-ului, făcută fie de nvidia sau de AMD, a dispărut cu totul din stocuri. Și e ușor de înțeles de ce, pentru că acum o lună cu o placă RX 580 puteai obține din minat undeva la 5 dolari pe zi. Desigur, acesta trebuia să acopere și un cost ridicat al facturii la energia electrică, deoarece un calculator folosit pentru minat cryptomonede trebuie să facă asta în permanență. Dar cum costul energiei este unul fix, era ușor de anticipat cât de profitabil poate deveni minatul. Și până de curând a fost foarte profitabil, investiția într-o placă video putând fi recuperată prin minat în maxim 2-3 luni.

Dar lucrurile s-au schimbat în ultimele zile. Ne apropiem de limita capacităților pe care o pot atinge plăcile video la criptat, acestea devenind din ce în ce mai ineficiente. Gradul de complexitate al algoritmilor de rezolvare a crescut și continuă să crească, iar în același timp prețul pentru un Ethereum a început să scadă. Unde acum o lună era undeva între 300 și 400 de dolari, acum un Ethereum costă aproximativ 170-180 dolari, în weekend atingând chiar 133 dolari. Astfel, dacă acum o lună îți puteai recupera investiția într-o placă video în 2-3 luni, acum s-ar putea să nu îți scoți banii decât în jumătate de an.

Astăzi prețul pe Ethereum este jumătate din cât era acum o lună, iar dificultatea de rezolvare a algoritmilor este în continuă creștere. Așadar mulți posesori de sisteme de minat au decis să-și pună plăcile video la vânzare pe ebay, în speranța că își vor recupera astfel o parte din banii investiți. Deși tendința pieței de cryptomonede este greu de anticipat, sperăm că în următoarele săptămâni să fim martorii unei reveniri pe stoc a plăcilor video de gaming, urmată la scurt timp și de o normalizare a prețurilor.

Desigur, există un număr foarte mare de cryptomonede, și o nouă criză poate oricând să apară; dar nu toate sunt chiar atât de prolifice pe cât e Bitcoin sau Ethereum. Și chiar dacă Ethereum pare ultima gaselniță a ultimelor luni, ea este totuși o monedă cu câțiva ani vechime, și i-a trebuit ceva timp ca să prindă avânt. Momentan nu se întrezărește nicio altă cryptomonedă care să pună în pericol stocurile de componente de gaming, dar fiind vorba de un segment de piață foarte volatil, nu se știe niciodată.

Sursa

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

2 Comments

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This div height required for enabling the sticky sidebar