6 comments

Alcatel Vision este un headset VR de sine stătător

by on 06/09/2016
 

Alcatel a dezvăluit un nou dispozitiv de VR care se alătură marii familii de headset-uri de realitate virtuală. Diferența față de cea mai mare parte a celorlalte dispozitive este că nu necesită un telefon sau un alt dispozitiv pentru a funcționa.

Alcatel Vision este un headset echipat cu un chipset Exynos 7420, care include un procesor cu 8 nuclee, un GPU Mali-T760, 3GB de RAM și 32GB de stocare. Poate nu pare a fi mult, comparativ cu ce îți trebuie pentru a rula un HTC Vive, dar vorbim aici de ceva făcut să se lupte pe segmentul de VR mobil.

Dispozitivul are două ecrane AMOLED de 3.8 inch a căror rezoluție individuală este de 1080×1200, oferind un câmp de vedere de 120 de grade.

Exact ce autonomie va avea acest aparat nu este prea clar, deși bateria sa este de 3000mAh, aplicațiile de VR tind să fie destul de aprig consumatoare de energie. Dar pentru filme, ar funcționa fără probleme pentru perioade extinse.

Cât va costa acest dispozitiv? Habar nu am.

[GSM Arena]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response