1 comment

Amazon Echo generează comedie neintenționată

by on 10/01/2017
 

Amazon Echo este un dispozitiv foarte interesant, o combinație de asistent personal cu care poți vorbi și metodă de a cumpăra cu ușurință lucruri de pe Amazon. Fiind vorba de o tehnologie oarecum nouă, ar avea sens să fie câteva lacune, iar una foarte amuzantă a fost descoperită recent.

Săptămâna trecuta s-a ivit un incident neînsemnat prin care fiica unei familii din Dallas, statul Texas, care avea un Amazon Echo în casă a comandat din greșeală o casă de jucărie și foarte multe prăjituri folosind acest dispozitiv. Pentru ca acest incident să nu se mai repete, familia a activat opțiunea care cere mai întâi o parola înainte de a procesa o cerere de achiziție.

Din nefericire, majoritatea posesorilor de Amazon Echo nu au activat o astfel de opțiune. Așa că atunci când emisiunea de știri a canalului CS6 din San Diego a raportat incidentul de mai sus, adăugând cuvintele „Alexa, comandă-mi o casă de păpuși”, un număr de oameni care se uitau la știri s-au trezit că Alexa a început să comande case de păpuși de pe Amazon.

Desigur, Amazon Echo are opțiunea și de a dezactiva achizițiile verbale cu totul, dar vorbim aici de un dispozitiv făcut pentru oameni care consideră folosirea unui browser web ca fiind o bătaie de cap peste care ar dori să sară, așa că activarea acestor opțiuni probabil nu este o prioritate… asta dacă știu măcar de ele.

Nu este prima dată când un dispozitiv cu un microfon care ascultă mereu face astfel de lucruri, Xbox Kinect având tendința să se închidă dacă cineva de la televizor dădea comanda corectă.

Amazon susține că va anula comenzile efectuate accidental, așa că nu a existat din senin o cerere neobișnuit de mare pentru case de jucărie.

[The Verge]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response