0 comments

AMD Catalyst dispare. Radeon Software il inlocuieste.

by on 03/11/2015
 

Zvonurile de saptamana trecuta, conform carora AMD ar pregati un nou driver optimizat pentru placile video Radeon, au fost subevaluate. Compania anunta Radeon Software.

In loc sa lanseze un driver Omega nou, Radeon Technologies Group a dezvaluit schimbarea completa a driverului pentru placile video asociate, care de acum inainte se va numi Radeon Software.

Acesta va inlocui complet AMD Catalyst Control Center, si va fi lansat in varianta Crimson, nume menit sa sublinieze faptul ca au lucrat foarte mult la realizarea unui driver bun, echivalent cu Omega de anul trecut.

Radeon Software va oferi o interfata complet diferita pentru controlul placii video, una care promite sa fie mult mai rapida. Daca pana acum tot ezitati sa intrati in Catalyst, fiindca de obicei se incarca abia la urmatoare sarbatoare calendaristica, o sa va incante gandul ca timpul de incarcare estimat pentru  Radeon Software este de sub o secunda.

Noul program va usura realizarea de profile, managementul componentei de overclock si accesarea tuturor celorlalte optiuni legate de VSR, Freesync, si tot asa.

Radeon Software Crimson va fi lansat pana la sfarsitul anului. Mai multe detalii despre ce imbunatatiri va aduce vor fi anuntate in urmatoarele saptamani.

Merita mentionat ca acest software nu va include functia de inregistrare si transmisie video, asa ca tot va trebui sa folositi Raptr/Gaming Evolve pentru asta. Sau o varianta modificata de OBS care foloseste functia de codare din placile video Radeon.

[Overclock3D]