0 comments

AMD și Nvidia vor organiza evenimente în aceeași zi

by on 16/02/2017
 

Competiția pe segmentul de plăci video se încinge, cel puțin la partea de conferințe. Atât AMD cât și Nvidia au anunțat intenția de-a organiza în ziua de 28 februarie câte un eveniment dedicat hardware-ului propriu.

Cele două evenimente se numesc Capsaicin and Cream, în cazul celui AMD, iar cel Nvidia partă numele GeForce GTX Gaming Celebration. Ambele se vor desfășura în cardul GDC, în San Francisco, dar din fericire nu se vor întâmpla simultan.

Evenimentul AMD va începe aproximativ pe la 8:30 seara, ora României, și va fi transmis prin internet. În timp ce evenimentul organizat de către Nvidia va avea începe în jurul orei 5 dimineața, pe 1 martie, ora locală.

Ce vor anunța cele două companii aici? AMD poate va da ceva mai multe detalii despre Vega. Poate va fi anunțată și o dată de lansare, dar asta nu e chiar atât de probabil. Nvidia însă s-ar putea folosi de această ocazie pentru a lansa GeForce GTX 1080 Ti, mult așteptata placă video supremă de gaming a companiei. Cea care ar trebui să facă față lui Vega și a cărei lansare tot este așteptată de câteva luni de zile. Dar din moment ce nu a existat competiție pe segmentul high-end, nu a prea fost motiv să fie lansat acest model până acum.

Așa că dacă sunteți pasionați de grafică, aveți ce să urmăriți peste două săptămâni.

[Overclock 3D]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response