0 comments

Android are un adware troian care nu poate fi indepartat cu usurinta

by on 06/11/2015
 

Cei care obisnuiesc sa obtina aplicatii de Android din canale de distributie secundare, tertiare, sau de oriunde pe internet gasesc un fisier APK, ar trebui sa aiba grija, pentru ca ar putea fi nevoiti sa isi schimbe telefonul.

Pentru ca internetul este un loc intunecat si plin de terori, cuiva i-a venit ideea geniala de a realiza un nou tip de adware. Stiti voi, acel gen de programe care practic nu sunt virusi, dar daca dupa ce se instaleaza pe sistemul tau, indiferent pe ce site vei intra sau cu ce browser, te trezesti ca iti apar cateva zeci de reclame din senin. Eh, cineva a gasit un mod de a face adware care nu doar ca se instaleaza la nivelul de root pe un telefon Android, dar ramane acolo permanent.

Compania de securitate Lookout a identificat mai bine de 20 de mii de aplicatii legitime care au fost modificate pentru a include acea specie noua de adware. Aplicatiile, pe care le puteti gasi doar in afara magazinului Google, vor functiona fara nici o problema, fara a ridica suspiciunea ca ceva este in neregula. Insa atunci cand sunt lansate in executie vor instala acel adware.

Puteti incerca apoi sa dezinstalati aplicatia sau sa resetati telefonul la setarile standard de fabrica, insa tot nu puteti scapa de adware. De ce? Pentru ca s-a instalat in radacina sistemului de operare si acolo ramane. Sigur, daca Android ar fi fost mai mult ca Linux sau mai ca Windows, sa va permita sa umblati direct la fisierele sale pentru a vedea ce lipseste sau ce e in plus, n-ar fi o problema. Dar Android nu este acel fel de sistem de operare, abia varianta 6.0 Marshmallow primind un browser de fisiere dedicat.

Momentan, solutie cea mai rapida pentru a scapa de adware este sa cumparati alt telefon. Sau… formatati stocarea si sa reinstalati sistemul de operare. Desi, daca puteti face asta, atunci adware probabil oricum nu va face probleme, pentru ca nu instalati orice APK gasit pe internet.

[Lookout]