0 comments

Apple TV pierde teren pe măsură ce TV-urile conectate la internet se înmulțesc

by on 26/07/2017
 

Conform unui studiu efectuat recent de eMarketer, trendul TV-urilor ce recepționează programe prin intermediul internetului este unul ascendent. 168 milioane de telespectatori vor folosi această metodă de entertainment, o creștere de 10% față de anul anterior.

Deși se anunță o creștere pe acest segment, Apple TV ar putea pierde cursa în favoarea celor de la Roku, Amazon sau Google. Studiul arată că aproape jumătate dintre cei 168 milioane vor accesa conținutul online prin intermediul unui smart TV. Cealaltă jumătate ar urma să folosească un set-top box, un dispozitiv similar lui Apple TV, Roku, Google Chromecast sau Amazon Fire TV Stick, care și reprezintă de altfel cele 4 dispozitive preferate pentru așa ceva.

Roku este lider în acest moment cu 38.9 milioane utilizatori, urmați îndeaproape de Google Chromecast cu 36.9 milioane. Pe locul 3 se situează Amazon Fire TV ce a reușit să acapareze 35.8 milioane utilizatori, Apple ratând podiumul cu 21.3 milioane, doar 12% din totalul de telespectatori de pe internet. Nu se știe dacă aceste cifre vor continua să crească, deoarece în mod surprinzător oamenii au cumpărat în ultima perioadă mai multe smart TV-uri, anulând astfel necesitatea achiziționării unui dispozitiv separat.

Paul Verna, unul dintre specialiștii de la eMarketer, explică de ce Roku ocupa poziția de top din clasament: fiind singurul jucător major care nu este afiliat unei platforme de distribuție sau rețele de cablu, a reușit prin neutralitatea lor să atragă multe contracte cu un număr mare de parteneri. Această strategie axată pe expansiune și compatibilitatea cu o plajă largă de dispozitive au asigurat celor de la Roku primul loc în top.

La capătul celuilalt al clasamentului se situează Apple, iar plasarea lor pe ultima treaptă are o explicație cel puțin la fel de logică. Desigur, ecosistemul Apple constituie un avantaj. Problema principală însă o constituie prețul. Un Apple TV costă de 4-5 ori mai mult decât un dispozitiv Roku sau Amazon Fire Stick. Conform spuselor lui Verna, acest preț nu este justificat. Oferta grilei de programe nu a fost nici ea ceva de speriat. Drept urmare clientul de rând cu greu poate justifica achiziția unui Apple TV la 150 de dolari, când Amazon și Roku vând stick-uri de streaming ce pleacă de la 40 dolari, iar oferta de TV-uri smart de pe piață este una suficient de atractivă.

Între timp Apple depune eforturi pentru a îmbogăți grila de programe, și a angajat 2 foști directori Sony să se ocupe de acest aspect. Rămâne de văzut dacă vor reintra puternic în cursă sau își vor păstra locul de la coada clasamentului.

Sursa

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response