Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Apple va plăti taxe restante în valoare 15 miliarde de dolari în Irlanda

/
/
/

Apple a decis să se conformeze deciziilor luate de Comisia Europeană referitoare la taxele pe care ar fi trebuit să le plătească în Irlanda pe parcursule existenței companiei acolo.

De anul viitor compania va începe să transfere o sumă de 15.4 miliarde de dolari, aproximativ 13 miliarde de euro, către un cont provizoriu, urmând ca apoi această sumă să fie dată mai departe Irlandei. Motivul pentru care Apple trebuie să plătească această sumă acum vine de la faptul că pe tot parcursul existenței sale a beneficiat de reduceri de taxe desemnate ca fiind ilegale, ajungând ocazional să aibă un procent de taxare de numai 0.005%. Pentru ceva context, dacă Apple ar fi o persoană cu un venit brut de 2000 de lei, ar plăti o monedă de 1 ban în taxe.

Pare cam evident că o astfel de reducere preferențială de taxe a fost cam ilegală, ducând atât la dezavantajul altor state din Uniunea Europeană, cât și a altor companii de tehnologie din Irlanda care nu beneficiau de aceleași beneficii.

Apple însă tot speră că nu va trebui să plătească acești bani, așa că a făcut un apel la decizia Comisiei. Iar dacă acest apel nu va avea efect, poate va mai face încă unul și încă unul, și cam tot ce se poate pentru a evita plata banilor. Dacă ar ceda din prima, atunci avocații companiei nu și-ar merita banii.

[Ars Technica]

 

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This div height required for enabling the sticky sidebar