0 comments

ArcaOS 5.0 a avut un succes neașteptat și va continua

by on 25/05/2017
 

Săptămâna trecută vă aduceam la cunoștință că OS/2 a renăscut, sub forma lui ArcaOS 5.0, o variantă actualizată a unui sistem de operare la a cărui dezvoltare nu s-a mai adus vreo contribuție de aproape 20 de ani.

Acum vine vestea că deși acest sistem de operare în esență nu este tocmai compatibil cu multe aplicații contemporane, a avut un succes neașteptat de mare. Conform lui Lewis Rosenthal, unul din dezvoltatorii lui AracaOS 5.0 și fondator al studioului Arca Noae, sistemul de operare s-a vândut până acum de cam patru ori mai mult decât se aștepta, ducând la prăbușirea serverului de comenzi, iar ritmul de vânzare a rămas la același nivel.

Vânzările acestea vor ajuta foarte mult la dezvoltarea continuă a sistemului de operare. Echipa are de gând să îl actualizeze pe cât de mult se poate, pentru a putea folosi mai bine hardware contemporan și programe contemporane. Vor urma variante noi ale lui ArcaOS în anii următori, pe măsură ce sunt asamblate.

Procesul însă nu este simplu, deoarece compania nu are tocmai acces la codul sursă. IBM n-a acordat o licență pentru codul în sine, din moment ce codul nu prea mai există și oricum bucăți din ele erau făcute de diverse alte companii care ar avea proprii termeni de licențiere. În schimb, IBM permite dezvoltatorilor lui ArcaOS să folosească inginerie inversă pentru a dibui ce exact face fiecare parte a sistemului de operare, iar apoi se folosesc de aceste informații pentru a crea patch-uri și update-uri. Dezvoltarea în acest fel va fi lentă, dar nu prea există alternative.

De asemenea, nu ar trebui să vă așteptați la o variantă care să funcționeze de pe un live CD, sau vreo variantă demonstrativă. IBM le vinde licențe individuale pentru fiecare instalare de ArcaOS, așa că realizarea unei variante ca nu este direct cumpărată de utilizatorul final nu este posibilă.

[Bryan Lunduke]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response