Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Aston Martin este cel mai nou producător de mașini care anunță trecerea la versiunile hibride sau complet electrice

/
/
/

Andy Palmer, directorul general de la Aston Martin, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că „Modelele noastre vor fi 100% hibride până la mijlocul anilor 2020„.

În interviul acordat, Palmer adaugă că se așteaptă ca până în 2030 modelele complet electrice să acopere 25% din vânzările de Aston Martin. Volvo, un alt constructor de mașini, au declarat și ei recent că din 2019 toate modelele produse vor fi hibride sau electrice. Spre deosebire de producătorul suedez, Aston Martin vor continua să fabrice și vehicule convenționale.

Aston Martin va lansa primul model complet electric sub numele de RapidE, a cărui lansare este programată în 2019. Tirajul va fi totuși unul extrem de limitat, fiind plănuite doar 115 exemplare. Mai există în lucru modelul hibrid Valkyrie din gama hypercars, o mașină de curse ce va face tranziția de la circuit la șosea, pe care Aston Martin îl construiește în colaborare cu inginerul șef de la Red Bull Racing, Adrian Newey. Vor exista totuși și modele mai puțin exclusiviste, dacă se poate spune asta despre vreun model Aston Martin.

Palmer a mai declarat că Aston Martin își va dezvolta în cadrul companiei tehnologia propriului motor electric, în loc să apeleze la resursele partenerului său de tehnologie, Mercedes-Benz. Producătorul german furnizează deja pentru Aston Martin câteva componente electrice precum și un motor V8. Palmer a comparat variantele electrice cu modelele V12 ale mărcii, considerându-le o „tehnologie de bază”, care trebuie să rămână în interiorul companiei. Bateriile vor fi totuși furnizate de colaboratori externi.

2017 s-a dovedit a fi un an bun pentru Aston Martin. Compania a înregistrat un profit de 27,3 milioane dolari obținut dintr-un venit de 529,7 milioane dolari generat pe parcursul primei jumătăți a anului, o răsturnare completă de situație comparativ cu aceeași perioadă din 2016, când Aston Martin au înregistrat o pierdere de 106,3 milioane dolari și un venit de doar 273,5 milioane dolari. Este în același timp o perioadă propice pentru producătorii englezi de automobile alimentate electric, deoarece guvernul britanic s-a oferit să ajute cu subvenții câteva companii, pentru a încuraja tehnologiile bazate pe emisii reduse de carbon.

Sursa

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar