Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

ASUS lansează o serie de periferice în gama TUF Gaming

/
/
/

BUCUREȘTI, România, 8 iunie 2018 – ASUS lansează noi produse în gama TUF Gaming destinate modderilor care caută produse durabile și performante, la prețuri accesibile. Mouse-ul M5, tastatura K5, căștile H5, carcasa GT501 și desktop-ul FX10CP marchează extinderea gamei TUF Gaming către zona de periferice și componente care vor să transforme experiența de asamblare a sistemelor de gaming într-una la îndemână.

Revoluția din aria PC-urilor de gaming transformă din ce în ce mai mulți utilizatori obișnuiți în entuziaști ai jocurilor. Aceștia se alătură grupului din ce în ce mai mare, mai divers și mai neconvențional format din gameri care sunt interesați să-și construiască singuri sistemele. Noua serie de produse TUF Gaming are drept scop să ofere componente durabile care pot face față rigorilor de astăzi ale jucătorilor, dar pot să rămână competitive și în viitor.

Chiar dacă a început cu plăcile de bază, familia de produse se extinde către zona de periferice și alte componente care urmează același stil și care fac mai ușoară asamblarea unui sistem de gaming unitar. Noile produse lansate în gama TUF Gaming, mouse-ul M5, tastatura K5, căștile H5 și carcasa GT501 au fost dezvoltate intern de către companie, dar încorporează o serie de componente care provin de la partenerii din TUF Gaming Alliance.

ASUS a prezentat întreaga gamă de produse TUF Gaming la standul său, în timpul evenimentului Computex 2018 care are loc la Taipei, în Taiwan, între 5-9 iunie. Pentru mai multe informații despre noile produse TUF Gaming și noutăți depre TUF Gaming Alliance, vă rugăm vizitați ASUS EdgeUp.

Folosește mouse-ul cum vrei cu TUF Gaming M5

Mouse-urile sunt periferice în special predispuse la uzură fizică și defecte, așa că noul TUF Gaming M5 vine acoperit cu o vopsea rezistentă care face față utilizării intense. În plus, switch-urile Omron aflate sub butoanele de click stânga și click dreapta sunt și ele „de cursă lungă”, fiind concepute pentru a rezista la 50 de milioane de click-uri, ceea ce înseamnă că vor avea capacitate de reacție la fel de bună ani de-a rândul, chiar și în cazul jocurilor MOBA care necesită click-uri intense. Butoanele sunt concepute pentru a putea fi programate cu diferite funcții sau opțiuni. Acest lucru se poate face cu ajutorul software-ului Armoury II care salvează setările pentru până la trei profile de utilizator direct în memoria internă a mouse-ului, astfel încât acestea vor fi disponibile pe orice dispozitiv pe care mouse-ul este utilizat.

Senzorul optic Pixart PAW3327 monitorizează mișcarea la rezoluții de până la 6200 DPI, ceea ce oferă TUF Gaming M5 o finețe mai mult decât suficientă pentru marea majoritate a gamerilor sau chiar profesioniștilor din domeniul e-sport. Tehnologia ASUS Aura Sync adaugă un plus de personalizare și permite iluminării să fie cu ușurință sincronizată pentru a se potrivi cu celelalte componente ale sistemului.

Tastatura TUF Gaming K5 – rezistentă la apă și uzură

Tastaturile sunt supuse adesea uzurii fizice, inclusiv stropirii accidentale cu diverse lichide în timpul sesunilor de joc intense. Tastatura TUG Gaming K5 este, însă, rezistentă la apă; a fost concepută special pentru a rezista stropirii cu lichid și poate suporta până la 60 de ml de apă fără probleme.

Tastele sunt și ele acoperite cu trei straturi de vopsea – cu unul mai mult decât o tastatură obișnuită – care le permit să facă față utilizării zilnice. Sub fiecare tastă, switchurile Mech-Brane folosesc o membrană creată special pentru a imita senzația unei construcții mecanice. Iluminarea Aura Sync din spate, în cinci puncte, se întinde pe toată suprafața tastaturii și oferă o gamă de culori și efecte care pot fi cu ușurință sincronizare cu mouse-ul M5.

Experiență confortabilă cu noile căști TUF Gaming H5

Căștile TUF Gaming H5 sunt concepute pentru a fi durabile, stilate și a oferi confort. Banda de fixare de pe cap este construită din oțel inoxidabil ce adaugă un plus de rezistență și oferă un aspect premium, iar design-ul ușor face căștile confortabil de purtat în timpul sesiunilor lungi de gaming.

Fiecare cupă a căștii încorporează un driver Essence de 50 mm acompaniat de o o cameră presurizată care îmbunătățește calitatea sunetului. O componentă detașabilă este plasată în partea din stânga a căștilor și încorporează microfonul folosit pentru comunicarea cu coechipierii de joc. Pentru o experiență și mai imersivă, adaptorul USB inclus oferă un efect de virtual surround sunetului ceea ce îl va face pe utilizator să se simtă în mijlocul acțiunii.

TUF Gaming GT501, o carcasă rezistentă

În timp ce perifericele TUF Gaming extind tematica militară și pe desktop, cadrul GT501 grupează componentele PC-ului într-o carcasă pe măsură. Metalul domină construcția, plasticul fiind folosit doar pentru câteva bucăți ai conectorilor frontali și pentru baza carcasei frontale. O foaie de sticlă securizată, fumurie, oferă o fereastră discretă către componentele din interior, iar mânerele învelite într-o țesătură de bumbac fac sistemul ușor de transportat.

Șuruburile care strâng această bucată de sticlă pot, uneori, să vină strânse prea tare din fabrică, așa că sistemul este dotat cu o un logo TUF Gaming care poate fi folosit și pe post de șurubelniță. Odată asigurat accesul în interior, amplele opțiuni de trasee ale componentelor și spațiul de 30mm din spatele slot-ului pentru placa de bază fac cablurile incluse ușor de curățat. Există spațiu suplimentar chiar și în jurul benzilor RGB lipite strâns.

Răcirea eficientă este unul dintre cei mai importanți factori care ajută la susținerea performanței de top în jocuri, așa că GT501 este conceput cu spații generoase pentru ventilatoare și radiatoare. În plus, carcasa include trei ventilatoare PWM de mare capacitate direct din fabrică, ceea ce o face perfectă pentru plăcile de bază TUF Gaming care sunt dotate cu control inteligent al sistemului de răcire. Există spații suplimentare de montaj pentru trei ventilatoare în partea de sus și încă trei în partea din față, ambele zone fiind compatibile cu radiatoare cu ventilatoare duble de până 280 mm și ventilatoare triple de până la 360 mm. Filtrele detașabile plasate în panourile din partea de jos, din față și de deasupra carcasei previn acumularea de praf și alte particule.

Sistemul ar fi incomplet fără componentele de la TUF Gaming Alliance

TUF Gaming Alliance este formată dintr-o „armată” de componente produse de parteneri care au strategii similare. Aceste componente se concentrează pe menținerea aspectului estetic și a unității stilului vizual pentru elementele care alcătuiesc sistemul PC. Asortarea modulelor de memorie, a ventilatoarelor, a carcaselor și a sursei se poate face mai ușor, pentru fiecare dintre categoriile de componente fiind disponibile mai multe opțiuni. Produsele sunt vândute deja sau se află în construcție la producători de categorie grea din industrie, printre care Antec, Apacer, Ballistix, Cooler Master, Corsair, Deepcool, Enermax, G.Skill, GeIL, In Win, Scythe, Silver Stone, Team Group și XPG.

Pe lângă introducerea unui stil estetic unitar, TUF Gaming Alliance stabilește noi standarde pentru stabilitate și face un pas mai departe față de procesele de validare ale retailerilor. Compatibilitatea DRAM a fost multă vreme una dintre zonele problemă, pentru că unele dintre module sunt duse atât de la extrem încât devin sensibile la fluctuațiile minore de frecvență și voltaj întâlnite în situații cotidiene. TUF Alliance adresează aceste probleme cu teste DRAM mai stricte care pun presiune pe modulele pe care se face overclocking la voltaj scăzut, iar memoria trebuie să reziste 24 de ore în cadrul Memtest, într-o cameră termală cu o temperatură de 50°C.

Condițiile de mediu afectează alimentarea, așa că sursele sunt și ele testate dur în camere încălzite. Aceste surse sunt certificate la temperaturi mari și supuse unui nivel de umiditate de 90% pe parcursul procesului de testare. În prezent, TUF Alliance caută noi moduri prin care nu doar să garanteze stabilitatea, ci și să integreze mai strâns produsele în TUF Gaming Alliance.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Noile periferice TUF Gaming vor fi disponibile începând cu trimestrul 3 din 2018. Pentru informații suplimentare, imagini cu produsele și specificații ale noilor produse de gaming TUF, vă rugăm vizitați ASUS EdgeUp.

Vă rugăm vizitați TUF Gaming sau contactați reprezentantul local al ASUS pentru informații suplimentare. Dacă vă aflați la Computex 2018, eveniment care are loc în Taipei între 5-9 iunie, puteți vedea noua gamă de produse TUF Gaming la standul ASUS cu numărul #M410 din Nangang Hall.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar