0 comments

AVG te va spiona

by on 21/09/2015
 

Se spune că atunci când folosești un serviciu gratuit, sau software gratuit, există totuși un produs vândut, și anume tu, utilizatorul. AVG va merge pe această idee de luna viitoare, anunțând că va începe colectarea și vânzarea de informații despre utilizatorii variantei gratuite a anti-virusului.

Această măsură va intra, public, în efect începând cu 15 octombrie, anul acesta. Utilizatorii vor trebui să apese butonul de „I Agree” la un nou EULA, în care sunt trecute clar toate detaliile despre ce date sunt colecționate și ce va putea face AVG cu acestea. Din fericire pentru cei care nu vor să treacă la un alt antivirus, cei care nu acceptă această schimbare vor primi opțiunea de a nu li se colecționa datele.

AVG își va rezerva dreptul de a înregistra informații non-personale, precum: tipul de dispozitiv folosit, setările de limbă, aplicațiile utilizate, rezultatele căutărilor pe internet, și în general datele de navigare. Aceste informații vor fi apoi vândute diverselor firme de publicitate, care le vor folosi pentru realizarea de reclame mai bine adaptate publicului.

Compania susține că datele vor fi în totalitate anonime, așa că nu pot fi utilizate pentru identificarea utilizatorului. Pot fi folosite doar la identificare obiceiurilor sale și a întregii activități de pe internet, în efect, pentru identificarea identității on-line a utilizatorului.

[Engadget]