0 comments

Bond, James Bond. K, Galaxy K. K de la Kamera.

by on 30/04/2014
 

Era camerelor profesionale pare sa apuna, sau in fine, sa devina apanajul strict al profesionistilor. Acest segment de piata, dedicat celor care fac fotografii senzationale, este din ce in ce mai scazut, in timp ce camere de pe telefoane sunt in continua crestere. Un lucru la care Samsung a luat aminte, prezentand noul lor telefon dedicat fotografilor „mobili”, Galaxy K.

Samsung Mobile a postat un video pe canalul sau oficial de Instagram, care anunta Galaxy K ca urmas al lui Galaxy S4 Zoom. Noul telefon cu camera „smechera”, sau camera cu telefon, pare sa fie un dispozitiv mult mai subtire, adresat consumatorilor care doresc o camera exponential mai puternica pe telefonul mobil, si care sa nu fie deranjati de marimea acestuia. Galaxy K este o imbunatatire fata de predecesor, dar pana la urma, poate sa isi gaseasca o identitate in piata de telefoane mobile? Modelul precedent, cu toate ca avea avantaje clare, arata ca o camera entry level care intamplator avea si telefon, fiind totusi mult prea mare pentru a putea fi numita… telefon. Galaxy K, unde K vine de la „kamera”, rectifica multe dintre neajunsuri, precum… marimea, telefonul acum semanand cu un telefon, nu cu o camera savoniera. Si mai rezolva si problema fotografiilor albastre pe care utilizatorii l-au semnalat la modelul precedent. Nici la capitolul aspect nu sta rau, semanand cu un S5 cu o camera mai mare, avand chiar si textura lui S5 pe spatele carcasei, iar forma acesteia este mult mai rotunjita si mai eleganta. Totusi, discutam despre un terminal destul de maricel, comparativ cu altele de pe piata.

Cat despre partea hardware, integratele si circuitele utilizate, Samsung a ales sa foloseasca un procesor cu sase nuclee, care combina patru nuclee de 1.3GHz si doua de 1.7GHz, o arhitectura folosita si la Note 3 Neo. Avem 2GB de RAM, 8GB memorie interna ce se poate extinde pe microSD si un display de 4.8 inch cu o rezolutie 720p, telefonul ruland un sistem de operare Android 4.4 editat de Samsung pentru o mai buna utilizare. Producatorul coreean urmeaza sa mai adauge o serie de aplicatii si imbunatatiri pentru a transforma K-ul intr-un telefon cu camera care chiar sa merite efortul de a-l cumpara.

Dar subiectul acestui telefon este camera. O camera de 20.7 MPx, cu marimea pixelilor mult mai mica fata de S4 Zoom, la un nivel de 1.12 microni, dar cu lentilele avand aceleasi specificatii ca pe S4 Zoom. Chiar si asa avem parte de zoom optic 10X, blitz Xenon si stabilizare optica a imaginii. Deci numai de bine. Este clar un telefon adresat celor care fac fotografii in deplasare, dependentilor de Instagram care folosesc telefonul pentru a realiza instantanee pe care sa le impartaseasca cu prietenii pe internet. Terminalul are acum o identitate, dar si aspect de telefon. Un pas in directia cea buna. Urmeaza sa aflam si pretul…curand.

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response