0 comments

Borderlands the Pre-Sequel este de fapt un Borderlands 1.5

by on 03/11/2014
 

Sunt un fan al seriei Borderlands. Am sute de ore jucate in aceasta serie si sunt mandru de asta. Am pierdut cumulat cam 1000 de ore cu primul si al doilea joc, delectandu-ma constructiv, in interes de serviciu, si cautand acel „grenade mode” sau acea arma unica cu mai mult damage sau cu slag, in loc de corosive damage. Pot sa joc acest joc cu prietenii ore intregi si sa nu ma plictisesc, pentru ca natura mea de hoarder imi dicteaza ca trebuie sa am cel mai tare scut si cele mai tari arme. Probabil de asta am incetat sa joc MMO-uri ca un maniac acum mult timp. In fine, sunt un fan-boy cand vine vorba de Borderlands, dar  the Pre-Sequel mi-a gadilat si… nu prea apetitul pentru serie. De ce? Asta aflati in review-ul lui Borderlands The Pre-Sequel.

Pentru cei care nu au jucat Borderlands sau pur si simplu s-au oprit la primul, jocul a luat o intorsatura destul de buna cu al doilea titlu: Anthony Burch a preluat scenariul jocului, reusind sa ne ofere niste personaje memorabile precum Tiny Tina sau Handsome Jack. Asta ca sa enumeram doar cateva. In Borderlands The Pre-Sequel, dupa cum sugereaza si titlul jocului, este explorata originea lui Jack, cum a ajuns acesta un maniac ahtiat dupa putere, dar si originile unor personaje cu care ne-am intalnit in rol negativ, precum Wilhelm, inainte sa fie un robot mare si rau, Athena cu care ne-am intalnit in primul Borderlands, Nisha, seriful din Lynchwood si evident, cel mai groaznic personaj dintre toate CL4P-TP, „the Fragtrap”. Cutia de conserve pe care  a trebuit sa o tolerez tot jocul, doar pentru ca unul dintre amicii mei o considera haioasa. Asa aflam detalii despre poveste care nu au fost explicate in jocurile precedente, The Pre-Sequel fiind o punte de legatura intre primul si al doilea Borderlands, dar din pacate una nu atat de buna pe cat mi-as fi dorit.

Actiunea incepe pe luna Pandorei numita Elpis, unde Jack, antagonistul din jocul precedent, incearca sa preia controlul statiei orbitale Hyperion de la fostele forte Dahl, antagonistii principali din jocul precedent, condusi de colonelul Zarpedon. Daca pe Pandora toti locuitorii sunt stereotipuri de redneck American, pe Elpis toti sunt Ossies. Adica australieni. Jocul este dezvoltat de 2K Australia, iar asta se vede, intreg titlul avand accent australian si cateva glume la care… doar un australian ar rade. Sigur, unele sunt distractive, dar naratiunea lasa mult de dorit comparativ cu Borderlands 2, care a fost un pas inainte. Aici, multe dintre misiuni sunt fie prea scurte, fie frustrant de comune, consistand intr-un fetch quest sau adunarea a 50 de arme pentru a primi un anumit bun in joc. Nici bosii nu sunt memorabili, asa cum a fost cazul in Borderlands 2 sau chiar 1. Stau aici si ma straduiesc sa imi aduc aminte macar numele unui dintre ei! Jack straluceste si aici, si este pus intr-o lumina buna, avand acel ceva care l-a facut sa fie un personaj memorabil, dar din nefericire este portretizat ca un fel de pion tragic, iar povestea, pana la final, o sa te faca sa crezi ca actiunile sale din Borderlands 2 sunt justificate. Dar Vault Hunterii?! Ei bine, cu exceptia lui Athena si Nisha, restul au o poveste de fundal destul de slaba, comparativ pana si cu Zero, al carui trecut a fost invaluit in mister. Wilhelm ajunge in serviciul lui Jack dupa ce a murit presedintele pe care il pazea, iar CL4P-TP chiar nu stiu ce cauta in jocul asta, in afara faptului ca trebuie sa il aud constant in casti in timp ce joc.

Cu exceptia lui Zarpedon, The Pre-Sequel are nevoie de un flux narativ puternic pe parte de DLC-uri pentru a se putea ridica la nivelul lui 2, fara DLC-uri. Personajele nu sunt memorabile, sau cel putin majoritatea, felul in care este spusa povestea nu ajuta deloc folclorul creat in jurul francizei Borderlands si din pacate pentru aceste considerente nu ii putem acorda decat un 7 pentru poveste. Sunt multe lipsuri, la acest capitol, dar asta nu inseamna ca nu merita jucat. Este un joc bine inchegat, dar care din pacate vine cu intrebari noi si doar cateva raspunsuri. Plus ca ii portretizeaza pe eroii din primul joc ca niste veritabili nemernici.

Borderlands a fost si inca este numit Diablo-ul shooterelor, fiind manat de de colectarea de arme si echipament, povestea fiind oricum vioara a doua. Multi joaca acest titlu tocmai pentru ca poti sa cauti cu orele si sa farmezi un item pana iti pica variabila pe care il cauti. Aici lucrurile nu s-au schimbat. Avansezi pana la nivelul maxim, adica 50, dupa care incepe distractia. Prin distractie intelegem cautarea de arme legendare sau exotice care sa te faca cel mai tare de pe Pandora. Pardon… Elpis.

Ca si in trecut, cele patru clase au trei arbori de talente pe care sa ii abordezi, putand sa iti dezvolti personajul asa cum doresti. Noi am jucat cu Athena si Wilhelm, iar rezultatul a fost o sinergie crescuta fata de jocul trecut, unde nu puteai sa iti ajuti activ companionii de omorat si explodat inamici. Cu o singura constanta! CL4P-TP este invariabil calcator pe nervi. Una dintre abilitatile acestuia este sa iti ofere un buff random, acesta constand in a trage constant, sa faci numai critical damage atunci cand dai cu meele si multe altele, facandu-ma sa imi ies din pepeni ori de cate ori eram cu lansatorul de rachete in mana si imi trageam singur una in bomboniera pentru ca… exista un bufff activ care spunea sa trag constant. Chiar nu inteleg de ce multa lumea adora aceasta conserva vorbitoare. In concluzie, bazele au ramas aceleasi, doar ca au mai schimbat unele lucruri pe ici pe colo si au mai adaugat altele. Din pacate, multe probleme sunt inca acolo, ca de exemplu auto-reload-ul, care inca nu a fost implementat in joc.

Marile schimbari in joc vin prin prisma noilor arme si modificatoarelor de damage, dar si a sistemului de gravitatie scazut si al oxigenului. O sa lasam noile arme pe final si o sa discutam despre gravitatie si oxigen, pentru ca este un sistem destul de interesant si unul care sunt convins ca o sa dea batai de cap multora dintre voi. Pe Pandora aveai o gravitatie scazuta, comparativ cu cea a Pamantului. Pe Elpis, aceasta este aproape inexistenta, putand astfel sa sari si sa te deplasezi mai repede pe suprafata lunii. In locul relicvelor din Borderlands 2 ai acum Oz Kits, care in esenta sunt niste casti ce genereaza oxigen si te lasa sa te plimbi prin vidul spatial. Initial am crezut ca au distrus sistemul de saritura din joc, vazandu-ma in situatia in care nu puteam ajunge in anumite locuri pe care in mod normal puteam sa sar. Asta pana mi-am dat seama ca o a doua apasare a tastei de saritura ma propulseaza, folosind oxigenul pe post de jetpack. Este o mecanica interesanta, mai ales ca te lasa sa experimentezi in timpul luptelor, sarind la o distanta sigura, aruncand o grenada si dupa aceea tragand un foc din lansatorul tau de rachete. Problema este ca folosind boost-ul ramai mai repede fara oxigen, iar asta se traduce printr-o moarte subita daca nu gasesti un generator de oxigen sau o incapere cu un camp de forta la usa. De cele mai multe ori nu o sa te omoare lipsa de oxigen, acesta picand din abundenta de la inamici, ci din cauza exploziilor din jurul tau si faptului ca nu ai intuit cat de departe este o margine. Sau vei fi impuscat in timp ce sari prin aer si cazi intr-o groapa plina cu lava. Iar asta ma duce la cel mai mare neajuns al jocului. Level design-ul!

Nu spun ca Borderlands 2 sau 1 nu ar avea probleme, dar unele alegeri aici sunt facute in defavoarea jocului. Prea multi pereti invizibili si prea multe elemente pe care trebuie sa le intuiesti te vor omora ca jucator nou. Nu doar odata am murit din cauza unei margini care mi-a curmat viata in mijlocul sariturii pentru ca cineva s-a decis sa imi puna in fata un perete invizibil sau o margine care exista vizual, dar nu este accesibila din varii motive. Un inamic te poate omora in aer si poti cadea in partea cealalata a hartii sau… direct prin harta! Iar glitch-urile de acest fel sunt la tot pasul. Dar in momentul in care omori tu un inamic in aer, roaga-te sa nu fie deasupra unei prapastii, pentru ca tot ce pica din el se duce in prapastia cu pricina. Sunt momente in care m-am trezit mergand mult mai incet decat prevedea jocul, fara abilitatea de a sari, toate astea pentru ca eram blocat efectiv in podeaua delimitata de joc. Unele incaperi parca sunt realizate tocmai pentru a te scoate din miniti. Asta nu iseamna ca peisajul nu este bine realizat. Ai ceva privelisti pe care sa le admiri, iar noua abilitate numita slam, ce te lasa sa cazi ca o tona de caramizi in capul inamicilor este si ea interesanta, dar pana la urma si aceasta te poate induce in eroare, jocul uitand sa iti explice cum ajungi de la punctul A la punctul B, cand punctul B este in motul unei statii spatiale la care tu chiar nu ai cum sa intuiesti cum sa ajungi. Bine macar ca acum harta iti arata daca un inamic este desupra sau sub tine. Un alt lucru pe care nu l-au schimbat este controlul vehiculelor. Tot cu mouse-ul faci viraje si tot cu mouse-ul tragi. Plus ca acum arhitectura de nivel nu iti mai indica cum si unde sa ajungi in siguranta, dat fiind ca Borderlands este un joc proiectat orizontal nu vertical, multe dintre problemele generale fiind din aceasta cauza.

Si acum, haideti sa trecem la arme. Armele care au fost tot timpul subiectul principal de cearta intr-un party in acest joc, cine si ce ia dupa un drop de la un boss. Pe langa armele produse de DahlHyperionJakobsVladofTedioreMaliwan cu variabilele cunoscute, precum corosive, explosive, fire sau electricitate, acum avem doua noi modele de arme si o noua variabila. Aceasta este gheata, care dupa cum ati intuit, iti ingheata si incetineste adversarii. Si noile arme sunt rail si lazer gun-urile. Din pacate Slag Damage-ul a fost scos din joc, asa ca acesta este de negasit. Poate intr-un viitor update sau DLC. Ce primim in plus este Grinder-ul. Probabil cea mai buna alegere a acestui joc. Ai prea multe arme albastre? Doresti sa iti faci ceva mai tare? Ei bine cu ajutorul Grinder-ului poti acum sa introduci trei arme de aceasi calitate si sa scoti o arma mai puternica. Am incercat asta si cu arme legendare si rezultatul este abosolut senzational, mai ales daca bagi in loc de bani Moon Stones, inlocuitoarele iridiumului. Acest grinder vine si cu retete, asa ca fiti cu ochii pe wiki pentru a invata cum sa va faceti cea mai tare arma din istorie. Gameplay-ul lasa mult de dorit, fiind plin ochi de glitchuri, iar unele dintre ele care mi-au „oferit” chiar ecrane de eroare. Pentru aceste neajunsuri ii acordam la capitolul gameplay un 7.5 si trecem la grafica si sunet.

Grafic, The Pre-Sequel nu se ridica nici pe departe la standardele grafice la care ne-am astepta de la aceasta serie. Texturi spalacite, level design neinspirat, probleme cu inamicii care prica prin nivel si lista continua. The Pre-Sequel nu straluceste nici din punct de vedere al shell shading-ului si al animatiei, aspectul de banda desenata fiind mai putin vizibil aici comparativ cu alte titluri, iar animatiile in unele cazuri sunt pe putin spus suspecte. Inteleg nevoia de a sublinia faptul ca ai putina gravitatie, dar cand aceasta mecanica de gameplay nu are consistenta, este frustrant. In unele locuri poti sari ca un Superman, in altele abia daca poti sa sari de ici pana colo. Plus ca felul in care alearga personajele iti da impresia ca au pierdut cheia de la WC-ul companiei si alearga constipate catre cea mai apropiata toaleta publica. Pe de alta parte, peisajele sunt extrem de bine modelate, avand acel ceva care sa te tina interesat de ceea ce vezi in jur. Exista si ceva varietate cand vine vorba de monstri si inamici, asa ca la acest capitol nu pot comenta de rau, pentru ca nu este cazul. Nici muzica si sunetul nu sunt rele, actorii vocali intorcandu-se la rolurile lor, Moxxi, Jack si multi altii fiind prezenti la raport. Muzica este usor spatiala, dar in rest, tonul sonor este bun. Pentru grafica si sunet un 8 si trecem la concluzie.

Per total, The Pre-Sequel pare mai mult un expension la Borderlands 2 decat un joc intreg gandit de la temelie, inca un titlu care sa aduca ceva banuti la bugetul 2K. Atunci cand campania din primul joc este mai lunga decat cea din The Pre-Sequel si questurile sunt mai interesante, personajele mai bine puse cap la cap si mai memorabile, ai o problema! Nu stiu exact daca implicarea lui Anthony Burch a fost doar pe hartie sau pur si simplu nu si-a dat interesul, dar nota noastra finala este 7.5 pentru Borderlands The Pre-Sequel. Este un joc rau? Nici pe departe. Dar se vede ca cei de la Gearbox nu au fost direct implicati in realizarea acestui titlu, si este mare pacat. Poate, cu un update viiitor, multe dintre probleme se vor rezolva. Sau poate DLC-urile vor fi salvarea acestui titlu, Borderlands fiind singurul joc pentru care chiar recomandam cumpararea Season Pass-ului.

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response