0 comments

Canon PowerShot SX60HS, o camera cu zoom… extrem!

by on 30/11/2014
 

Canon SX60HS este cel mai nou membru al familiei de bridge-uri din gama PowerShot. Camera are un zoom de… 65x (!) si o focala de la 21mm pana la… 1365mm! In momentul de fata este cel mai mare zoom disponibil pe piata pe o camera bridge.

Senzorul CMOS de 1/2.3 inch si 16.1MPx are alaturi un procesor high end DIGIC6, iar camera poate face poze in rafata la 6.4 cadre pe secunda si poate filma la full hd cu sunet stereo. De asemenea, are vizor optic dar si display care se poate roti, WiFi, NFC si o multime de filtre creative.

La exterior camera seamana cu un mic DSLR, si desi detine cel mai mare zoom din clasa sa, cantareste doar 650 de grame. In partea frontala, mai exact pe corpul obiectivului se gasesc cateva butoane utile, printre care si unul pentru Zoom Framing Assist, functie extrem de utila atunci cand faci poze la zoom mare si pierzi subiectul din cadru. Daca apasati acel buton, pe ecranul camerei va aparea o imagine normala, fara zoom, care va va permite sa localizati din nou subiectul.

Pe spate, sub butonul pentru inregistrare video, se gaseste tasta pentru focus lock, si cea care permite conectarea camerei la WiFi. Daca aveti un dispozitiv cu NFC, puteti conecta camera direct, prin simpla atingere a acelui dispozitiv. Tot pentru dispozitivele mobile exista si aplicatie Camera Windows, care va permite sa controlati camera de la distanta prin WiFi.

Deasupra butonului pentru WiFi avem un pad multidirectional cu care putem controla modul de fotografiere, focusul pentru macro, blitul, si setarile ecranului. Displayul nu este touch, dar are unghiuri bune de vizualizare si reproduce bine contrastul si culorile fotografiilor realizate. Luminozitatea este suficient de mare incat sa-l poti folosi inclusiv in bataia soarelui.

In partea de sus a camerei se afla patina si un blit incorporat. Pentru a-l folosi el trebuie deschis manual. Camera este destul de rapida, si booteaza in doar 1.8 secunde. Are o baterie de 920mAh care poate „duce” pana la 340 de cadre, dar durata de functionare poate fi extinsa pana la 450 de cadre in modul Eco.

Odata cu cresterea valoarei ISO, procesorul DIGIC6 isi face treaba foarte bine, reusind sa elimine zgomotul de imagine fara a sacrifica prea mult din calitate. Camera are un ISO maxim de 3200, iar obiectivul se descurca bine, in conditiile in care acopera o plaja focala uriasa.

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response