0 comments

Cât de rezistent este Google Pixel 2?

by on 23/10/2017
 

Canalul de Youtube JerryRigEverything a publicat un test de anduranță pentru Pixel 2, noul telefon telefon lansat în această perioadă de către Google. Iar rezultatele nu sunt în totalitate grozave.

Ecranul său, protejat de Gorilla Glass, este pe cât de rezistent se aștepta să fie, și poate chiar să stea 15 secunde sub flacără deschisă până ce pixeli se vor defecta. Iar pe spate, componenta de sticlă care protejează camera este separată de cea care acoperă partea superioară a telefonului, așa că nu se vor sparge la un loc. Veștile bune cam aici încetează.

Telefonul este acoperit cu un strat de vopsea ce nu doar că se va decolora și va prelua din culoarea lucrurilor cu care intră în contact, dar este și foarte ușor de zgâriat. Cu toate acestea, telefonul are un corp de aluminiu sub această vopsea, care împiedică folosirea încărcării wireless. Senzorul de amprentă de pe spate are aceeași problemă ca la LGV30, fiind nefuncțional după ce este zgâriat.

Problemele însă nu se termină aici. Google, a decis să amplaseze una din antenele telefonului chiar la un punct de stres, ceea ce înseamnă că poate fi îndoit, carcasa rupându-se atunci când este îndoită. Nu poate fi defectat complet, nu se va detașa ecranul, dar astfel dispare orice fel de pretenție că va mai fi rezistent la lichide. Nu că era super-rezistent, având o certificare de doar IP67, asta deși nu are un jack audio.

Nu este un dezastru, dar pentru ceva care costă atât de mult se aștepta o calitate mai bună de la Pixel 2.

[GSM Arena]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response