0 comments

Cele mai importante anunturi Nintendo la E3 2015!

by on 17/06/2015
 

Anul trecut Nintendo au fost destul de bine pregatiti pentru E3, oferind exclusivitate dupa exclusivitate, ridicand sala in picioare. Anul acesta, inceputul a fost dezastruos, iar finalul… din plastic. Pot spune cu mana pe inima ca este una din cele mai dezamagitoare prezentari Nintendo din ultimii cinci ani, fara doar si poate, jenant fiind si sentimentul cu care intreaga conferinta a inceput. Anul acesta, Nintendo la E3 2015 au fost pe putin spus, dubiosi, facand multe glume care poate ar functiona in Japonia, dar nu si in Occident.

Sunt un fan al papusilor Muppets, am crescut cu ele, dar in secunda in care a inceput conferinta n-am putut sa nu am o reactie involuntara si sa holbez ochii la monitor in incercarea de a vedea mai bine. Cine stie, poate imi joaca feste privirea si nu vad eu ce trebuie. Gresit! Prezentarea a inceput cu omniprezentii Satoru Iwata, Reggie Fils-Amine si Shigeru Miyamoto personificati… de niste papusi, toate astea pentru a prezenta Star Fox Zero, cel mai nou joc din serie!

Ca de obicei, a fost o combinatie ciudata de japoneza si engleza, in conditiile in care de multe ori au fost dublate spusele lui Shigeru si ale altora care au urcat pe scena, dar asta este deja obisnuit la Nintendo. In schimb toata discutia despre Amibo si alte „plastice” a interesat strict fanii, si pe nimeni altcineva. Recunosc ca la noi in tara nu prea sunt atat de multi fani Nintendo, iar asta s-ar putea sa se reflecte in vanzari, dar pana la urma Nintendo ofera publicului… ceea ce isi doreste (Nintendo sau… publicul?). Probabil de asta am primit un nou Paper Mario si un parteneriat cu Skylanders. Dar de departe cel mai interesant anunt a fost Super Mario Maker. Sau cum l-am numit eu, Super Mario ArsHole Simulator -Why in the name of God did u make that impossible level?! Au urmat anunturi despre 3DS si alte platforme, precum si un nou Metroid Prime, numit Federation Force, alaturi de Mario and Luigi: Paper Jam, Animal Crossing: Happy Home Designer si The Legend of Zelda: Tri Force Heroes. Mai jos aveti intreaga conferinta.

ATENTIE, URMEAZA MOMENTE JENANTE