0 comments

Counter-Strike Global Offensive primește ceva ce îi lipsea

by on 25/09/2015
 

Counter-Strike: Global Offensive este pe cale să fie complet. De ani de zile fanii jocului simțeau că ceva lipsește cu desăvârșire din el, chiar dacă nu puteau numi exact despre ce era vorba. Dar acum știm, este Darude-Sandstorm.

Piesa muzicală, care era în difuzoarele fiecărui casetofon în 1999, și pe Atomic TV toată ziua, este pe cale să fie introdusă în ultima iterație a lui Counter-Strike. Nu există o dată încă stabilită la care piesa Sandstorm, realizată de către artistul finlandez Ville Virtanen, supranumit Darude, va fi disponibilă ca un pachet audio în joc. Important este că nu vei putea scăpa de ea nici măcar în CSGO.

Dacă vă întrebați de ce este introdusă această piesă, ce datează de pe vremea când Counter-Strike era încă o modificare de Half-Life, tocmai acum în CSGO, explicația este simplă. Anul 2014 s-a întâmplat.

Anul trecut nu doar că Valve a integrat opțiunea de coloane sonore personalizate pentru Counter-Strike, dar, internetul fiind internetul și ca urmare inexplicabil, piesa Sandstorm a devenit excesiv de populară.

Oriunde te uitai, pe lângă oameni care încercau să perpetueze mai departe asta ༼ つ ◕_◕ ༽つ, toată lumea posta despre melodia Darude-Sandstorm, în glumă. Pe cât de lipsită de umor era repetiția sa constantă, a pus piesa din nou în centrul atenției. Iar acum, va fi și în Counter-Strike.

[PC Gamer]