29 comments

Counter-Strike Global Offensive primește un Graffiti Update

by on 07/10/2016
 

Valve, în loc să facă ceva util, a decis să lanseze un nou update pentru Counter-Strike Global Offensive care adaugă din nou funcția de a umple harta cu ștampile.

Graffiti Update vă permite din nouă să apăsați T pentru a lăsa un semn că ați trecut pe acolo, doar că nu o face tocmai în modul tradițional. Nu aveți câteva desene standard din care să alegeți și nici nu puteți să încărcați propria voastră imagine, ca în fiecare joc făcut de Valve până acum.

În schimb, desenele sunt acum de două tipuri: unul monocrom care are o șansă să pice săptămânal atunci când primiți un drop aleator sau creșteți în rang și unul multicolor care pică doar din cutii. Simplu spus, Valve a mai monetizat ceva. Ne așteptam să fie vorba de mânuși, dar se pare că mai întâi se ocupă de graffiti.

Pentru a se asigura că lumea nu poate refolosi același desen la infinit, fiecare are un număr limitat de utilizări, după care va dispărea. După ce puneți unul pe hartă, acesta va rămâne vizibil pentru 7 minute.

csgo_graffiti

Drept compensație pentru faptul că Valve a mai monetizat încă o parte din joc ce nu avea sens să fie monetizată, dacă intrați în CS:GO până în ziua de 10 octombrie veți primi un desen gratuit. Acesta nu poate fi vândut pe Steam Marketplace, din moment ce a fost dat gratuit de Valve, dar restul care vă pică pot fi comercializate.

Valve trebuie să compenseze cumva pentru scăderea interesului în CS:GO ca urmare a interzicerii pariurilor cu skin-uri. Acum speculatorii se pot orienta pe graffiti.

[Valve]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response