0 comments

Cum arata Elite Dangerous Horizons la sol

by on 12/10/2015
 

Studioul Frontier Developments a dezvaluit primele secvente de la solul unei planete din noul expansion al lui Elite Dangerous, Horizons.

Nu este tocmai gameplay, din moment ce avem parte doar de un zoom out rapid, dar arata exact scara la care va puteti astepta in varianta finala a lui Horizons.

Ce e drept, nu este tocmai o planeta, ci un planetoid, un corp ceresc mult mai mic fata toate acele lumi de care probabil ati incercat sa va izbiti in mod repetat, la cateva sute de kilometri la ora. In momentul actual, nu puteti face asta, pentru ca nu exista o suprafata pe care sa aterizati, asa ca nava voastra doar ramane undeva pe orbita, dar cand Horizons va fi disponibil de la iarna, aveti grija cand calcati frana spatiala.

Abilitatea de aterizare pe planete va incepe cu planetoizi, comete si asteroizi, de dimensiuni similar cu ce puteti vedea in clipul de mai sus, iar pe masura ce Horizons va fi extins, anul viitor, vor fi incluse si planete veritabile, cu atmosfera. Scara lor va fi de 1:1, iar pe suprafata acestora veti gasi numeroase lucruri, precum resurse, baze, sau epave.

Acest expansion vine, totusi, cu o mica hiba. Cei care cumpara anul viitor Elite Dangerous il vor gasi cu Horizons la pachet la un pret de 50 de euro, insa cei care au cumparat deja jocul, la pret intreg, vor trebui sa achite aproape 38 de euro doar pentru expansion. Aproximativ exact cat costa acum Elite Dangerous.

[PC Gamer]