0 comments

Curse Of Osiris, primul DLC pentru Destiny 2, a fost confirmat

by on 11/09/2017
 

Deși Destiny 2 abia s-a lansat acum câteva zile, zvonuri despre DLC-uri au început deja să circule. Și deja avem o confirmare în această privință. Din greșeală sau intenționat, primul expansion pentru Destiny 2 (care abia la sfârșitul lunii viitoare va apărea pentru PC) și-a făcut apariția în Microsoft Store.

Numele DLC-ului este „Curse of Osiris„, și este primul dintre cele două DLC-uri incluse în expansion pass. Scurgerea accidentală de informații a fost confirmată pe Twitter de Eric Osborne, director de marketing la Bungie. DLC-ul va include misiuni și aventuri ce duc mai departe firul narativ al jocului. Acestea se vor desfășura pe planeta Mercur, într-o locație denumită Infinite Forest. Povestea principală va avea în centrul său pe legendarul warlock Osiris și legăturile sale cu Ikora Rey, unul dintre personajele centrale ale seriei.

Deși în primul Destiny planeta Mercur nu putea fi explorată, exista posibilitatea de a vizita o zonă anume pe această planetă: Lighthouse, faimosul spațiu social. Această locație era însă accesibilă doar prin Trials of Osiris, un eveniment puternic axat pe PvP în care se înfruntau două echipe a câte trei jucători. Dacă o echipă reușea o victorie perfectă (nouă victorii și zero înfrângeri), membrii respectivei echipe aveau posibilitatea de a vizita zona Lighthouse și să obțină echipament exclusiv.

În afară de misiunile axate pe povestea jocului, DLC-ul mai include noi misiuni cooperative și hărți pentru PvP. Veți avea de asemenea ocazia să câștigați arme noi, armuri și iteme suplimentare în noua locație.

Expansion-ul disponibil pe Microsoft Store nu poate fi achiziționat separat. Cine dorește să aibă Curse of Osiris va trebui să-l cumpere împreună cu Destiny 2 – Digital Deluxe Edition sau Destiny 2 – Game + Expansion Pass Bundle, ori ca parte din expansion pass-ul disponibil pentru joc.

Sursa

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response