5 comments

Daca lacomia distruge jocurile – DRM-ul distruge experienta

by on 09/02/2017
 

Gaming-ul si sistemele de DRM merg mana in mana inca de la primele jocuri aparute. Este si de inteles de ce, producatorii dorind sa isi protejeze creatiile de mainile piratilor de software, investitorii dorind sa obtina un profit si publicul dorind o experienta placuta in timpul orelor de joc, mai ales in componenta multiplayer, asa cum nu s-a intamplat in unele cazuri din trecut. Vezi Soldier Of Fortune.

Acesta este un subiect tratat si dezbatut de mii de ori, fara un rezultat concret. Daca la inceputuri forme rudimentare de DRM, precum cartea de coduri sau sunatul la un numar de telefon, erau ceva uzual, acum acestea sunt din ce in ce mai draconice, unele dintre ele facand jocul inutilizabil, chiar si pentru un cumparator.

Astfel de strategii ne afecteaza pe toti, nu doar piratii care descarca jocurile in mod ilegal, DRM-ul, in forma sa actuala fiind mai mult o forma de a-l pedepsi gamerul platitor, nu de a-l ajuta si de a-l ocroti. Inca din cele mai vechi timpuri ne-am lovit de asemenea tampenii. The Secret of Monkey Island avea, de exemplu, unul dintre cele mai idioate sisteme de DRM, cumparatorul fiind fortat sa intoarca la o roata de carton pe care erau asezate niste fete, pana cand fata de pe ecranul sau corespundea cu cea de pe monitor, abia atunci putand sa introduca codul care ii debloca jocul. 

Acum lucrurile sunt mult mai simple, publisherii alegand cel mai „potent” sistem anti-piraterie, unele fiind sparte instant, altele dupa cateva luni, dar in mod cert acestea nu rezista in fata crackerilor. Incet, incet, pana si Denuvo a fost spart! Atunci de ce se mai implementeaza? De ce mai face parte din aceasta industrie? De ce este mai anti-consumator de la iteratie la iteratie? De ce este bun? La aceste intrebari o sa incercam sa raspundem, ba chiar sa oferim si o solutie, pentru ca plansul la capul patului nu ajuta pe nimeni.

Hai sa invatam impreuna ce inseamna DRM! Conform Wikipedia: „Gestiunea drepturilor digitale (engleză: Digital Rights Management, abreviat DRM) este o serie de tehnologii de controlare a accesului la fișiere text, audio, video ș.a., folosite de producătorii de aparate electronice, editorii și deținătorii de copyright, pentru a limita utilizarea mediilor și dispozitivelor digitale. Un program având acest scop este SecuROM.”

Mai simplu, DRM-ul este un mod de a impiedica utilizatorii sa copieze continutul produs de o anume firma, indiferent ca acesta este un joc, o placa de baza sau o melodie. In principiu este o tehnologie care inhiba copierea produsului, indiferent ca discutam despre o metoda fizica sau software.

Dupa cum am spus, este de inteles de ce producatorii folosesc acest sistem de management al drepturilor de autor, dar, atunci cand acesta se suprapune cu experienta de joc, lucrurile tind sa o apuce pe un fagas extrem de neplacut. Atat pentru publisher, cat si pentru gamer, care de cele mai multe ori este acuzat de comportament de turma si aratat cu degetul ca fiind un copil sclifosit care nu stie sa arunce decat cu injurii si cu amenintari pe Facebook, Twitter sau alta retea de socializare.

Problema este ca in acest moment, gamerii sunt extrem de vocali, unii dintre ei pe buna dreptate, altii… trec de limitele bunului simt, adresand atat publisherilor, cat si unor indivizi atat injurii cat si amenintari cu moartea, bube existand de ambele parti ale baricadei.

De partea gamerilor exista eternele plangeri: „imi omoara FPS-ul” – „Nu merge jocul” – „Imi da crash dupa 5 minute” – „Nu merge … Punct!”. Pentru multi dintre voi, aceste plangeri sunt ceva uzual, ceva de care ne lovim ca gameri inca din cele mai vechi timpuri, pare sa faca parte din ADN-ul nostru. Atunci cand cumparam un joc, trebuie sa ne chinuim cel putin jumatate de ora sa introducem key-ul, sa ne asiguram ca avem net si sa fim extrem de siguri ca nu vine cu o a doua protectie sau mai stiu eu ce. Vezi cazul jocurilor de pe Steam publicate de Ubisoft care te forteaza sa iti faci un cont uPlay, indiferent ca te intereseaza platforma … sau nu! Dar asta nu trebuie sa ne transforme intr-o gloata de strumfi pusi pe rage care urla si tipa. Ai o minte, poti sa o folosesti si sa dezbati intr-un mod educat online, in ciuda jocului pe care ai dat 60 de euro si care refuza sa functioneze. Da, sunt banii tai, dar asta nu iti da dreptul sa te comporti ca o jigodie online si sa ameninti indivizi, doar pentru ca esti sub acoperirea anonimitatii.

De partea producatorilor de jocuri, situatia este un pic mai drastica! Aici nu mai discuti de un produs, ci de a pune o paine pe masa, pirateria, indiferent de motivatie, fiind o antrepriza criminala, furt la drept vorbind, iar acestia trebuie sa se apere. Sigur, exista zone cu preturi preferentiale, vezi Romania si Ubisoft sau EA, sau cazul Steam din Rusia, unde jocurile sunt mult mai ieftine datorita pirateriei, publisherii invatand ca ai mai multe sanse sa prinzi muste cu miere. Exista jocuri care ajung la cifre astronomice cand vine vorba de piraterie, in unele cazuri copiile piratate depasind numarul de unitati cumparate, World of Goo fiind unul dintre aceste exemple. Se pot enumera si altele, precum clasicum Zuma, in general jocurile care apar pe platforme precum GOG sau care nu au un sistem de DRM fiind tinta acestor publicari ilegale. Astfel, este normal sa existe o serie de protectii pentru a impiedica duplicarea frauduloasa.

Daca in trecut copiile jocurilor de console, cel putin in varianta disc si discheta, nu aveau cd-key, a existat o perioada in care si consolele s-au bucurat de acest tratament, existand cd-key-uri pentru multiplayer, EA spre exemplu implementand aceasta tactica. Nu pentru a descuraja pirateria, ci pentru a descuraja revanzarea jocurilor. Iar aici, putem arata si noi la randul nostru cu degetul si concluziona ca sunt „niste speciali”, asta pentru a nu folosi un alt cuvant! Atunci cand sistemul DRM impiedica jucatorul sa se bucure de achizitie, mai ales gamerii de PC, culmile frustrarii se revarsa online in vazul tuturor. Ne-am invatat sa acceptam fel si fel de metode de „aparare”, care chipurile sunt in „interesul nostru”, in conditiile in care in acest moment raportul de 1 euro la o ora de gameplay nu mai este respectat de foarta multa vreme, multiplayer-ul fiind singura componenta care poate sa stranga acel numar ideal de 60 de ore. Asta pentru ca jocurile sunt din ce in ce mai scurte si trunchiate de bonusuri de pre-order, season pass-uri si alte tampenii care taie din experienta originala.

 

Adaugam in aceasta ecuatie si faptul ca jocul are nevoie de day one patch, crash-urile, gloata de alte probleme si putem concluziona extrem de relaxat PC-ul nu este chiar atat de incluziv pe cat ne-am asteptat initial. Sigur, este usor sa iti obtii jocurile piratate pe acest mediu, mai ales sub dictonul: „Bah, il piratez, vad daca imi place (il termin oricum ca are 4 ore) si il cumpar!”. In aceasta categorie intra cam toti piratii de jocuri, acestia fiind impartiti in doua cete mari si late: Cei care cumpara jocul dupa ce „il incearca” si hotii care il fura si nu rasplatesc munca oamenilor. 

In ultima perioada sistemele de DRM au devenit un fel de babau public, atat pentru gamerii legitimi, cat si pentru pirati, impedicand deopotriva atat piratul, cat si cumparatorul sa se bucure de achizitii. Lucru care, la drept vorbind, este inacceptabil. Consumatorul incepe sa se uite crucis la un joc, mai ales daca vede un sistem DRM dovedit ca fiind prost gandit si implementat, ba chiar anti-consumator. Astfel PC gaming-ul are de suferit ca un tot unitar. Producatorii aproape ca si-au pierdut increderea in acest mediu pe la jumatatea anilor 2000, tot mai multe jocuri iesind exclusiv pe console si nu pe PC, iar daca tendinta merge in aceasta directie, este posibil ca vechile obiceiuri sa isi arate dantura urata inca odata.

In trecut, copierea unui joc era extrem de usor de realizat, autohton, credem cu tarie ca exista cel putin doi oameni care citesc acest articol si realizeza ca si-au copiat macar o caseta audio cu jocuri pentru HC sau un Kobra. Impactul asupra pieti a fost aproape instant, introducandu-se serviciile de criptare a datelor si primele sisteme de DRM amintite mai sus. Iar de aici lucrurile au escaladat odata cu ascensiunea PC-urilor in randul utilizatorilor de rand si raspandirea internetului. Am trecut prin eMule, Kazza, ODC, DC++, ba chiar unii au folosit si mIRC-ul pentru a pirata. Iar astazi avem torrentele.

De ce aceasta paralela? Pentru ca si de partea producatorilor sunt probleme majore, mai ales in randul celor indie, care, spre deosebire de EA sau Activision, nu au banii necesari pentru a investi intr-un sistem de DRM, iar ca un business asta ii poate expune unor riscuri destul de mari… precum falimentul. TIGA publica in 2009 un raport in care 60 la suta dintre cei intervievati au raportat o problema majora cu pirateria si mai bine de 90% au afirmat ca acest mediu este in continua crestere. Totusi, doar 10% risca inchiderea studioului. Arma 2, un joc extrem de popular, inregistra 100 de incercari de logare nereusita a unui joc piratat la una singura originala. Asta spune foarte mult despre starea industrei. Dar, pe de alta aceste cifre pot sau nu sa sperie studiourile, unele dintre ele fiind la marginea prapastiei, altele spunand ca pirateria nu ii afecteaza atat de mult. Ratia din pacate este de 90% studiouri care se plang, fata de 10% care nu au o problema cu aceasta forma de distributie ilegala.

Nu doar PC este tinta pirateriei, consolele, atat de living, cat si handheld, generatia trecuta de console, PS3, Xbox 360, Wii si consolele portabile pierzand sute de milioane cumulat din aceasta cauza. Totusi, nu doar pretul jocului in sine a fost problema: programul de lansare in functie de zona, diferentele majore de bonusuri si pre-order sau, pur si simplu jocul aparea de exemplu in Europa si nu in US. Motiv pentru care si piata trebuie trata de diverse boli introduse artificial de catre distribuitori. Bonusurile de pre-order trebuie sa dispara, mai ales cele regionale. Senzatie maxima daca ai la X joc un costum de y supererou, daca nu poti sa il accesezi decat daca il cumperi de la BestBuy sau GameStop. Bine, poti sa il cumperi si dupa, dar la un pret de 2.99 sau alta suma… modica, dar la cel putin o luna dupa lansare cand jocul este deja … PA!

O alta boala sunt Season Pass-urile, care sunt de departe una din metodele cele mai sigure de a face un gamer sa plateasca de doua ori acelasi joc. De cate ori o sa platim de doua ori continutul? Capcom de exemplu a fost prins cu DLC-urile pe disk si nu este singura companie. Daca cineva incearca sa te insele si sa te oblige sa platesti ceea ce ai cumparat deja, atunci te simti un pic pirat si nu poti sa ii spui omului ca nu e frumos, pentru ca pana la urma, disk-ul cu jocul contine fizic datele necesare, dar sunt in spatele unui pret de 1.99 sau 2.99 euro. Season pass-ul este mult mai greu de digerat, pentru ca sunt cazuri, vezi Activision cu seria COD, care iti vand doar niste skin-uri, niste arme OP in primele doua saptamani si o mana de harti, patru de obicei. Pentru care platesti pret intreg de bundle sau 15.99 euro pentru fiecare. Si dupa te mai miri de ce lumea pirateaza cand tu ca o companie senzationala ce te afli ii bagi pe gat jocul ca fiind intreg si dupa ii mai fluturi pe la nas si restul de continut, atunci sa nu te superi daca userul nu se simte inselat si se transforma intr-un pirat.

Ca te uiti dintr-o parte a baricadei sau alta, discutam de o serie de constante de care o sa ne lovim ori de cate ori o sa intram in aceasta hora piraterie-gaming-drm. Ca de exemplu, faptul ca mai devreme sau mai tarziu toate, dar toate sistemele DRM o sa fie sparte, asa cum s-a intamplat si in trecut. Tin minte ca ma uitam pe Gamespot undeva prin 2006 si se preconiza ca pana in 2010 nu o sa se mai poata pirata. Acum noul tel este 2018. Implementarea unui sistem de DRM costa si el, asta ducand si mai sus costul unui titlu, adaugam si faptul ca jocurile sunt din ce in ce mai simple si mai scurte, dar si scumpe, iar daca jocul are si un sistem de autentificare online, poti sa il arunci la gunoi in cativa ani. Conservarea de jocuri este imposibila in acest moment pentru titluri cu DRM online, gamerii care doresc sa joace unele titluri mai vechi fiiind nevoiti sa apeleze la comunitatea de cracking. Bine… si Ubisoft a mai folosit crack-uri in trecut, dar asta este o alta poveste.

Am ales sa alternez intre comportamentul producatorilor si distribuitorilor de jocuri si sistemele de DRM tocmai pentru a evidentia faptul ca aceasta piata are probleme destul de mari. Se doreste profit si pe buna dreptate de la o companie mare, precum EA, care trebuie sa plateasca nu doar un salariu de CEO obscen,  dar si pe amaratii aia de testeri, designeri si programatori, unele decizii luate de companii in piata avand o baza financiara. Totusi, nu exista un echilibru intre consumator si publisher.

Abia acum, dupa muuuult timp vedem astfel de dialoguri deschise intre publisher si public, Activision facand asta prin comunitatile sale alcatuite in jurul jocurilor populare, Ubisoft, EA, in jurul jocurilor precum FIFA, speculand astfel apartenenta pe care gamerul o dezvolta fata de un joc, mai ales daca acesta este o franciza. Nu este un lucru rau, asa poate comisiile de directori nu mai vad gamerul ca pe o cifra intr-un tabel si invata ca poate daca lanseaza jocul cand trebuie in toate teritoriile, ajusteaza preturile in functie de acestea si nu mai imping fel si fel de tactici anti-consumator, ar avea mult mai mult de castigat.

Exemple pozitive de DRM non-intruziv este platforma celor de la Valve, STEAM, Sega spre exemplu optand pentru aceasta optiune, in defavoarea unor sisteme precum Denuvo spre exemplu. Pe de alta parte si Steam este o piata fara caini, publisherii putand sa opteze sa incorporeze si un alt sistem de DRM, asa cum a fost cazul WB in care au introdus un nou sistem de autentificare online. Lista este lunga si greseli sunt multiple asa cum am spus.
 La baza, putem merge pe principiul: Daca nu este stricat, nu il reparam, vechile serial key-uri fiind standardul in piata si cel mai probabil si cea mai usoara forma de DRM posibila. Bine, nu sunt chiar standardul de aur, pentru ca pe langa aceste key-uri trebuie sa ne batem cu sisteme 3rd party DRM, metode de distributie alternative, lansari desincronizate, preturi variabile in functie de publisher si pleiada de buguri regasite in lansarile recente. 
Nu poti sa ceri unui gamer care a trecut deja prin gaming-ul acestui inceput de secol sa nu se uite la tine crucis cand pentru tine ca si corporatie sunt doar niste vite bune de muls. Gamerii nu sunt nici cifre si nici pusculite pe care le accesezi la lansare, iar ca atare, de cele mai multe ori, acestia, asa cum s-a intamplat anul asta, incep sa se prinda de „masinatiile” publisherilor.
Anul trecut a fost primul an in care piata chiar a votat cu portofelul. Dar de departe a fost si anul in care i-a fost permis sa faca asta pe mai toate platfromele, No Man’s Sky fiind doar unul dintre exemple! Lista fiind mult mai lunga, Steam alaturandu-se trand-ului numit refund, chestie care se pare ca ii cam sperie pe publisheri. Achizitia si returnarea unui titlu, chiar si digital poate sa afecteze financiar un studio, ba chiar un publisher, acele key-uri de Steam si tranzactiile costand si ele, Valve ultima oara cand am verificat nefiind o organizatie caritabila.
Ce solutie propunem noi? Ei bine, Good Old Games este de departe cea mai buna platforma Anti-DRM, Steam, dar selectiv si fi foarte atent la recenzii. Pe console lucrurile sunt mult mai simple! Mediu strans controlat de Sony, Playstation, nVidia sau Nintendo, pe care il cunoastem ca pe un cal breaz. Iar despre piraterie, cel putin pana in acest an 2017 pe consolele next gen nu se poate discuta.
Pe PC la noi se fura ca in codru. Nu sunt primul si nici ultimul care spune asta! Dar, exista indivizi care vand jocuri pe OLX, probabil in acest moment exemplul nostru de grey market, magazinele online dedicate vanzarii de jocuri video si o pleiada de alta metode de a achziitiona un joc. Cat despre cei care afirma ca „il incearca” descarcand ISO-ul de pe torrent, avem niste vesti triste, sistemele de DRM se pot regasii chiar in sursa jocului! Mai mult, exista producatori care se chinuie sa ofere DEMO-uri, unele dintre ele chiar reprezinta jocul in cauza… cine stie, poate asa „incercam” jocul intr-un mod… legal!
comments
 
Leave a reply »

 
  • Vlad
    09/02/2017 at 16:29

    Pe console e si mai grav, GameSpot face bani grei din piraterie. Sper ca Amazon sa vina cu un sistem intermediar intre gog si steam la care sa nu mai fii nevoit sa-ti faci cont pe nustiu cate site-uri pentru a juca un joc.

    Răspunde

  • Radu
    09/02/2017 at 16:46

    Solutia e sa nu mai cumparati si sa nu mai jucati nimic de la companiile care nu va plac. Daca plangeti pe aici, o faceti degeaba.

    Răspunde

  • Alexandru
    09/02/2017 at 16:59

    Am jucat jocuri piratate si Drm-ul a facut fix 0 ca sa ma opreasca, nu cred ca a oprit vreodata macar un pirat, se poate argumenta ca a intarziat in unele cazuri mai bine de un an aparitia unei versiuni piratate. O chestie comica acu ceva vreme CDproject au descoperit ca versiuna cu drm a lui Witcher 2 era mai piratata decat versiune fara drm de pe GOG.Cand vorbim de jocuri achizitionate legal drm-ul m-a deranjat cred de vreo trei ori in ultimii 10 ani, il vad ca o risipa de resurse care puteau fi folosite la a face jocul mai bun.Am avut mult mai multe probleme cu patch-uri care au facut salvarile pre-patch sa nu mai fie recunoscute de joc dupa sau cu disparitia salvarilor fara nici un fel de motiv atat cele locale cat si cele din cloud. Nu prea am probleme nici cu dlc-urile, nu am mai cumparat un joc in primele 6 luni de la lansare de peste 15 ani si de obicei in 6 luni se cam termina de scos tot ce era in season pass si pot cumpara jocul intreg. Sunt un fel de poveste horror pentru un publisher care mizeaza pe hype si impulsivitatea cumparatorului, am jucat Starcraft pentru prima data in 2012 si daca v-a ganditi ca nu e asa rau WoL fiind lansat in 2011 ei bine ma refer la primul.

    Răspunde

  • Raul
    12/02/2017 at 09:12

    DRM-ul face oamenii sa piratezi jocuri.

    Răspunde

  • Gamer
    28/02/2017 at 02:58

    De ce as da 60 € pe un joc ce ii doar 30 % terminat si restul vine in DLC-uri Season Pass-uri si alte nebunii, singura companiie care chiar a facut ceva notabil este CD Projekt, ca dovada si faptul ca nu au saracit si nu prea ia interesat, dar ei sau chinuit sa ofere o experienta placuta cu grafica decenta storytelling genial si dlc-uri care nu erau facute din jocul propriu zis,in schimb majoritatea companiilor mari fac jocurile sa aibe cerinte exorbitante sa ne lu-am ultimul gtx 1080 si un procesor de 1000 de dolari ca sa ce sa ma joc un joc la 140 de fps in 4 k pentru ca pc mustard race,nu merci prefer sa fur un joc sa il joc 2 pe very easy pentru ca nu ma complic sa il joc pe hard sau very hard tinand cont ca in majoritatea cazurilor jocul ii de rahat, in urma cu 10-15 ani omul pirata incerca jocul si dupaia il cumpara daca chiar era decent, acuma nu se renteaza publishe-ri su exeaza prea mult pe MP si arunca la gunoi campania SP, asa ca nu nici macar nu ma gandesc sa cumpar un joc nou ba din contra tocmai mi-am luat noul nes si ma joc Super Mario zilnic si nu ma plictisesc deloc, eu si multi alti nu vrem grafica si MP vrem o poveste spusa decent si o campanie SP care sa ma faca sa simnt toate emotiile posibile, nu am mai avut un joc de genul asta de la FF7 un joc care ma face sa plang si in ziua de azi, blestemat sa fie Sephiroth

    Răspunde

Leave a Response