0 comments

Detalii despre armele din harta nouă a lui PUBG

by on 24/11/2017
 

Ne mai desparte o lună de lansarea hărții cu deșert a lui PUBG, o hartă care va aduce nu doar un decor nou, dar și arsenal suplimentar.

Cei care au decis să facă speologie prin fișierele jocului au dat recent peste câteva modele ale viitoarelor arme care vor fi integrate în joc. Au descoperit lucruri precum o pușcă Winchester 1894, cea care se reîncarcă prin acționarea unei manete. Au găsit un shotgun cu două țevi scurte, care era chiar trecută în categoria de pistol, așa că probabil pe această hartă această categorie de arme nu va fi inutilă după primele două minute de joc. Revolverul Rhino ajută la întărirea acestei posibilități, din moment ce arată de parcă ar fi destul de letal.

Tot din această categorie face parte și un pistol de semnalizare. Asta fie înseamnă că vei putea da foc altor jucători de la distanță, sau ar putea fi un semn că o variantă pe timp de noapte a hărții este pe drum. Nu de alta, dar acest joc, pe timp de noapte, cu vizibilitate și mai limitată, fără nici un fel de ochelari pentru vedere pe timp de noapte, ar fi și mai intens.

Armele noi și harta cu deșertul vor face parte din varianta 1.0 a lui PUBG, care va fi disponibilă luna viitoare în cazul în care nu intervine vreo altă amânare.

[PC Gamer]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response