0 comments

Detalii despre procesoarele AMD Ryzen R5

by on 24/02/2017
 

Procesoarele Ryzen cu 8 nuclee sunt acum în centrul atenției și vor fi primele pe care le puteți cumpăra, dar seria va avea și numeroase alte modele cu 6 și 4 nuclee, despre care nu se știau prea multe lucruri până acum.

Spre exemplu, nu era clar până acum la ce frecvențe va funcționa un procesor R5 sau R3, informațiile care circulau anemice pe internet de până acum susținând că acestea ar opera la viteze mai mici ca modelele cu 8 nuclee. Desigur, asta nu prea avea sens, din moment ce 6 nuclee vor genera mai puține căldură ca 8 la un loc, așa că limita termală ar fi mai flexibilă.

AMD a confirmat recent care va fi frecvența la care funcționează Ryzen 5 1600x, procesorul cu 6 nuclee care va fi lansat în primăvara acestui an. Frecvența de bază a procesorului va fi de 3.6GHz, dar în modul boost acesta va putea atinge 4GHz, ceea ce înseamnă că ar fi în esență un R7 1800X, dar cu două nuclee dezactivate. Până și TDP-ul este același, tot de 95W.

AMD Ryzen R5 1600x

Conform spuselor celor de la AMD, acest procesor ar avea în Cinebench un scor cu aproape 70% mai bun ca un i5 7600K. Și de ce ar compara AMD un procesor cu 12 fire de execuție cu unul care are doar 4? Fiindcă au cam același preț. Deși asta s-ar putea schimba dacă Intel începe să simtă la ceafă răsuflarea rece a procesoarelor Ryzen.

[Videocardz]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response