0 comments

Electronic Arts anunță Star Wars Rise to Power

by on 17/08/2017
 

A venit în sfârșit, jocul Star Wars pe care am tot sperat cu toții că Electronic Arts îl va anunța, de când a căpătat drepturile exclusive asupra francizei în domeniul jocurilor video. Compania a dezvăluit Star Wars Rise to Power, un nou joc de… mobil.

Rise of Power reprezintă încercarea celor de la Electronic Arts de-a intra în teritoriul jocurilor precum Game of War, Clash of Clans, Ceva of Altceva, știți voi, toate acele jocuri care au ca iconiță o matahală care urlă. În acest joc veți lupta ori de partea noii republici, ori a imperiului, pentru a domina galaxia.

Nu au fost oferite detalii sau imagini din joc până acum, deoarece este abia în stadiu de pre-alpha, așa că dezvoltarea sa probabil va mai dura câteva săptămâni. Cei care vor să se înscrie la testul Pre-Alpha o pot face de pe pagina principală, dar vor trebui să se asigure că au un dispozitiv compatibil cu varianta de testare. Electronic Arts oferă o listă cu sisteme compatibile în acest moment.

Star Wars Rise to Power nu are o dată de lansare, sau speranță din partea publicului că va fi bun de ceva, la urma urmei, Electronic Arts are o istorie îndelungată de-a ruina francize cu jocuri de mobile, precum Ultima, Command and Conquer și Dungeon Keeper. Recentul joc Titanfall pare să fi fost totuși o excepție.

[Electronic Arts]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response