0 comments

Facebook Lite – Aplicatia de doar un mega!

by on 05/06/2015
 

Nu este prima oara cand spun asta, dar cred ca exista consens cand vine vorba despre aplicatia de Android a celor de la Facebook, consens care sustine ca aceasta lasa mult de dorit. Dupa ce ne-au pus sa instalam doua aplicatii, una pentru chat si una pentru platforma in sine, probabil pentru o colectare mai minutioasa a datelor, au uitat sa optimizeze App-ul, de cele mai multe ori consumand resurse cu nemiluita. Aici intra in scena Facebook Lite – aplicatia care consuma doar un mega de memorie, si nu roade resurse ca un troll sub un pod!

Pana in prezent plangerile la adresa aplicatiei traditionale Facebook s-au cumulat intr-un vuiet general care ii roaga pe cei din Menlo Park sa se gandeasca si la cat costa un giga de net (pe mobil). Nu ca le-ar pasa. Totusi, remediul este unul destul de simplu, o versiune Lite, care sa aiba doar functiile de baza si sa nu consume nici resurse si nici prea multi mega din acel 3G sau 4G valoros.

Desi are nevoie de ceva timp sa se instaleze, Facebook Lite nu este rea. Iti arata feed-ul, update-urile prietenilor, fotografii, notificari si alte elemente. Pe langa asta, aplicatia este parte din Internet.org, programul intitiat de Facebook, care doreste sa aduca acces gratuit la internet in toata lumea. Doar ca accesul gratuit, este inteles de Facebook ca acces… la Facebook si nimic mai mult. Momentan este testat in Asia, pentru ca acolo este o sursa de utilizatori destul de mare, urmand Africa, Asia, Europa si restul lumii in saptamanile ce urmeaza.