0 comments

GeForce GTX 1070 Ti pare a fi pe drum

by on 14/09/2017
 

Cine și-a cumpărat recent un GeForce GTX 1070, crezând că reprezintă apogeul performanței de la Nvidia pentru acel segment de preț, s-ar putea să primească o surpriză neașteptată în următoarele zile.

Și-a făcut apariția pe internet o imagine, cu text în limba chineză, ce indică posibilitatea ca Nvidia să lanseze în curând un GeForce GTX 1070 Ti. Această placă video a fost găsită în specificațiile unui sistem Asus, iar autenticitatea sa nu poate fi confirmată în acest moment. Dar nu este de parcă ar fi imposibilă existență acestei plăci video.

GeForce GTX 1070 Ti ar urma să vină cu 8GB de memorie video, ce ar putea fi de tipul GDDR5X, sau tradiționalul GDDR5, dar mai important de atât, are 2304 de nuclee CUDA. Asta înseamnă că va avea clar performanță mai bună ca modelul standard, ce dispune de doar 1920 de nuclee, apropiindu-se mai mult de un 1080, ce dispune de 2560 de nuclee. Merită menționat că varianta pentru laptop-uri a lui 1070 dispune și ea de mai multe nuclee ca cea de desktop, așa că Nvidia deja nu ducea lipsă de varietate în acest segment.

Motivul pentru lansarea acestei plăci acum, la mai bine de un an de când seria 1000 și-a făcut apariția nu poate fi decât Radeon Vega RX 56, o placă video considerată a fi cam cea mai brează din seria Vega, în ceea ce privește raportul dintre performanță și preț. Iar cum acea placă este menită să detroneze GTX 1070, o variantă Ti pare destul de logică. Urmează acum să vedem la ce preț va fi lansată, la ce preț chiar se va vinde, și dacă va apuca să cumpere cineva una înainte ca minerii de bitcoin să le devoreze iar pe toate. Aș mai fi menționat posibilitatea ca prețul pentru varianta standard de 1070 să scadă, dar în piața curentă asta nu se prea mai întâmplă, indiferent dacă producătorul vrea sau nu.

[PC Per]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response