Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Germania a interzis prin lege motorul cu combustie internă

/
/
/

Germania a pus gând rău mașinilor care au un motor cu combustie internă. Astăzi a fost dată o lege prin care mașinile de acest tip să fie interzise pe drumurile națiunii până în anul 2030.

Legea a fost pusă în efect ca un acord bi-partizan, ceea ce înseamnă că probabil nu va fi revocată dacă se schimbă guvernul până când se va ajunge la anul terminal în care trebuie pusă complet în aplicare. Există însă o problemă cu această lege. Și anume, Germania se află în Uniunea Europeană, iar interzicerea mașinilor care au un motor cu combustie internă pe drumurile sale ar însemna că și cei care vin în Germania din altă țări vor trebui să folosească tot una cu zero emisii, pentru a se conforma legii.

Ca urmare, legea va avea sens în mare parte doar atunci când Uniunea Europeană va interzice motorul cu combustie internă. Autoritățile germane recomandă o reevaluare a sistemului de taxe, pentru a face treptat mai dificilă viața producătorilor de mașini și în consecință pe cea a celor care vor să cumpere una cu un motor cu combustie internă. Astfel aceștia ar putea fi convinși să treacă la mașini electrice.

Dacă și Uniunea Europeană se va conforma legii germane (interpretați asta cum vreți), atunci avem 14 ani la dispoziție să găsim ceva de făcut cu mașinile Dacia 1300 și Oltcit care mai circulă pe drumuri. O convertire la energie electrică n-ar avea sens, din moment nici dacă le-ai vinde pe toate din țară la fier vechi n-ai acoperi costul pentru o conversie.

Desigur, mai este și problema construirii unei infrastructuri pentru ca aceste mașini să funcționeze. De asemenea, n-ar strica să existe până atunci mașini electrice pe care lumea chiar și le poate permite. Nu de alta, dar altfel o astfel de lege ar cam suna puțintel cam tiranică, necinstită și care probabil va duce la câteva revolte armate sau la Mad Max.

[Gizmodo]

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

52 Comments

  1. Super…NOOOOOT.Sunt nerabdator sa vad masina Apple sau masina cu mixer incorporat.E momentul sa cumparam ultimele masini cu suflet cat se mai produc.Ohh si sa nu sara hipsterii eco.friendly…70%din energia electrica e produsa din arderea comb.fosil.asa ca nu exista masina „green” ci doar o bormasina.Se vor.cumpara de la magazinele IT sau de la dealeri?

    • in mortii matii de cretin, e oricum extrem de tarziu, trebuia sa se fi intamplat asta demult, daca as conduce lumea te-as condamna la moarte doar pentru ca ai indraznit sa spui asa ceva pisam-as pe mormantu matii

    • Serbanica Serba Serba cand ai diminutivul prenumelui urmat de prenume prescurtat de 2x si gramatica te faulteazamai rau ca Lacatus….Sunt curios ce frustrari ai adu.at in viata ta de ajungi sa ragi asa online

    • Bai pizdo ! Serbanica Stefan..nu mai injura oamenii,dute sa-ti iau rasa-n pula!unde mortii matii erai cand sa-u taiat atatea sute de hectare de paduri?hm?ca nu te-am auzit..cu gura mare pe acolo..vezi ca ne sugi pula tu cu ma-ta si cu doama cealanta care a comentat si ea!pai de ce pula mea te iei de masini..zdreanto!ca polueaza..cand s-au taiat padurile,de ce nu te-ai luat cu aia gura-n pula,sa nu mai taie copacii ?? Te iei si u acm gura-n pula cu noi..ca de..sa te simti si tu bagat in seama..dute-n mortii tai de pizda si ia-ti tu o masina electrica..daca iti permiti,in primul rand..si dupa aia mai vezi unde o incarci 😉

    • Florian uiti faptul ca in Germania energia electrica este produsa in mare parte de panourile solare si eoliene, acum cateva luni sistemul lor a produs mai mult decat sa consumat asa ca la ei masiniile electrice sunt cu adevarat „green”, si stai linistit ca si masinile electrice au „suflet” si acel suflet poate produce putere si la 0 rpm, asa ca te poti distra la fel de bine si cu motoarele electrice

    • Albert Blidariu iti bati capul degeaba…E plina lumea de salvatori online si.batausi cu tastatura scut.Omul nu va conduce niciodata o.masina sa inteleaga pasiunea ,pasnica si civilizata a unora, pt.masini,motoare.

    • Tamas Mihai eu prefer frumusetea unui.motor cu „scanteie”.cunosc beneficiile motoarelor electrice (cuplu,fiabilitate etc) dar voi.prefera vibratia si sunetului.unui.motor aspirat natural.

    • Albert trebuie luptat pe toate flancurile, taierea padurilor e ceva mult mai greu de controlat cel putin la noi unde nu exista o lege stricta pentru asa ceva, daca ai chef mergi te rog tu singur in padure in confrunta-te cu grupurile de dobitoci inarmati cu drujbe si topoare si batete cu ei, ca daca iti iei un topor in cap ai martori doar copacii, legea nu permite momentan sa facem cine stie ce legat de asta, si faptu ca s-a facut rau pe unele flancuri nu e o scuza sa se faca in continuare rau si pe alte flancuri, si pana una alta ma pis si pe mormantu matii de tigan urat si redus mintal (nu sunt rasist), ce mentalitate in mormantuu matii adica daca s-a facut rau pe o parte hai sa se faca rau pe toate partile… fututi gatu matii, se vede ca esti exact genu ala de lingator de moaste care daca o sa vina vremuri semi-apocaliptice el o sa dea vina pe anticrist , ci nu pe propria prostie si propriile greseli atat ale lui cat si ale semenilor lui, marsh in biserica matii

    • deci dau de un cacat care spune ca masinile astea poluante (cu suflet) trebuie sa fie pastrate ca ie cu suflet de… dupaia dau de un tigan ardelean care imi spune ca unde eram eu cand se taiau copaci ?! ba daca i-as fi taiat eu intelegeam sa mi se reproseze asta 😐 si imi zice ca din moment ce eu nu eram acolo sa tin de drujba contra curentului nu am dreptu sa comentez nimic despre mediu si mai presus de toate sa nu ma iau de masini ! mi-am luat si astazi doza de „urasc romania”, va multumesc ca imi amintiti unde traiesc sunteti minunati :* o seara superba

  2. Si o sa mearga calare? Sau nu parasesc teritoriul Germaniei cu masina? Cate statii de reincarcare electronica stiti in tara, pe drumul mare, unde deobicei greu gasesti si din aia clasica. In plus autonomia.. nu imi pot permite sa ma opresc din mers la fiecare 3-400 de km sa stau degeaba 1-2 ore pana reincarca.

    • Cele electrice nu au combustie, au doar o baterie si o bobina enorma.

      Se refera la TOATE masinile cu combustie interna (e.g pe benzina, motorina, GPL, etc.. ). Legea e inca discutata, nu a fost aprobata.

    • Multumesc,stiu majoritatea principiilor,m au indus in eroare exemplele.Cat despre electric sau alternative gen hdrogen,etc. Mai sunt resurse si interese in hidrocarburi.Ar fi super sa vad asta in timpul meu,pt mine sunt utopii,o tesla se apropie de 100k $ ,enorm zic eu.

    • In anumite tari sunt subventionate de stat in mod masiv.

      Sunt multe varianta hibride (care au si motor electric, si motor cu combustie interna) care au preturi mai aproape de realitate. Candva o sa vezi si la noi statii de incarcare la fiecare colt. Pana atunci.. mai e.

  3. ati verificat stirea, eu ieri am auzit asta la radio dar era inca ca o forma de propunere in parlamentul german, inca nu era votata, si foarte posibil ca o sa intampine mare opozitie. Va rog nu incepeti sa va pierdeti credibilitatea pentru cateva clickuri.

  4. Proof read! please…
    „Autoritățile germane recomandă o reevaluare a sistemului a sistemului de taxe”
    „ar trebui n-ar strica să existe până atunci mașini electrice”

  5. Ceeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!! Mai intai inveteaza una care nu trebuie sa stea in priza o vesnicie ca in 5 minute am facut plinu cu benzina. Nu-s o placa video sa iei una pe fiecare an sau la doi ca se ” incarca cu 10 minute mai repede”

  6. yay adio masinilor adevarate si bun venit masinilor 90%% electronica . de acum nu o sa mai mergem la un mecanic sa le reparam ci la un programator .

  7. S-ar putea realiza o infuzie financiara sprijinita de stat pentru trecerea rapida la automobilele eco-friendly, s-ar stimula productia de noi automobile de acest tip atat autohtona dar chiar si importul sau exportul de asemenea masini iar din banii rezultati s-ar imbunatati si infrastructura. Totul este legat. Totul tine de decizie si de dorinta tuturor tarilor membre. Este de pus pe agena unui summit european!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar