0 comments

Google.com a împlinit 20 de ani

by on 18/09/2017
 

Google a sărbătorit un eveniment foarte important vinerea trecută. Serviciul de căutare a împlinit 20 de ani de când domeniul său a fost înregistrat.

Compania a dorit să ilustreze acest eveniment prin gif-ul de mai jos, cu câte o literă O pentru fiecare an de când Google.com și-a făcut apariția pentru prima dată.


Vă vine să credeți că a trecut atât de puțin timp de la înființarea companiei și până când Google a devenit o parte integrală a vieții de zi cu zi? Motorul de căutare a reușit să își calce în picioare competiția, integrându-se în cultura generală atât de bine încât Google este atât primul lucru la care ne gândim atunci când vrem să căutăm ceva pe net, cât și un verb. 

 

De acolo s-a extins, oferind un număr mare de servicii, precum e-mail, stocare pe internet, editare de documente on-line și zeci de alte funcții care fie au fost închise, fie au fost contopite în alte servicii mai mari. Ca să nu mai pomenesc de browser-ul web, sistemele de operare și diversele funcții de telemetrie, statistică și urmărire integrate în fiecare site de pe internet.

Regretabil, de la un anumit punct din istoria sa, Google a decis să renunțe la motoul „Don’t be evil”, în favoarea celui existent: ”Rezistența este inutilă, veți fi asimilați”.

[Android Police]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response