1 comment

Google intră în case cu Home și Wi-Fi

by on 05/10/2016
 

Google a mai dezvăluit aseară două lucruri care ar putea sau nu să fie utile, în funcție de cum interpretați termenul „util”.

Google Home este noul dispozitiv al companiei menit să ocupe același segment de piață în care se află acum Amazon Echo, și anume segmentul care vă face să vă întrebați „Ce este un Amazon Echo și de ce am nevoie de unul?”.

Acest dispozitiv este în esență un PC mic, fără ecran sau metodă de input manuală mai complexă de un touchpad, care conține un asistent virtual, în acest caz cel Google. Asistentul este capabil să facă o sumedenie de lucruri, cum ar fi să redea ce muzică preferați folosind boxele care ocupă 40% din volumul aparatului, sau să vă ofere informații despre orice vreți să căutați pe Google, totul prin comunicare verbală directă. Ceva foarte util pentru cei care vor să dialogheze cu bucăți de plastic fără să pară de parcă ar fi nebuni.

Google Home are un preț de 130 de dolari și în esență ascultă cam tot ce se întâmplă în jur dacă nu este oprit. Are chiar opțiunea de-ați urmări programul zilnic, știind constant unde te afli și ce faci, și poate fi interconectat cu diverse sisteme de automatizare a casei, ca Nest, SmartThings și chestia de la Philips pentru becuri.

googlw-fifi

Pe lângă această minunăție, Google a lansat și propriu router wireless. Acesta costă tot 130 de dolari, oferind conectivitate Wi-Fi,  Bluetooth și remarcându-se prin ușurința cu care poate fi făcută sau extinsă o rețea în propria casa. La urma urmei, un router normal Wi-Fi necesită de obicei o diplomă de absolvire de la MIT. Aproape că începi să te întrebi dacă Google nu cumva vrea cu disperare să fie Apple. Router-ul mai vine la pachet și cu o aplicație de mobil care permite managementul rețelei.

[ArsTechnica, GSM Arena]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response