48 comments

GRID este gratuit în acest moment

by on 23/12/2016
 

Cine vrea cu orice preț un joc de curse, atât timp cât acel preț este zero, aveți noroc.

Humble Bundle are în acest moment o promoție imbatabilă, primul joc din seria GRID este disponibil gratuit. Promoția este valabilă până mâine seara pe la ora 7, așa că aveți timp suficient să profitați de pe urma sa.

După ce apăsați butonul de revendicare din dreapta paginii dedicate, veți primi un cod de Steam pe care îl puteți atașa de contul vostru, și va rămâne al vostru pentru vecii vecilor. GRID a fost un joc de curse foarte apreciat la vremea sa, care nu avea tocmai problema de ”fiecare mașină se învârte în jurul cozii ca o pisică amețită” pe care o avea GRID 2. De asemenea, acest joc a făcut mecanica de flashback un lucru pe care ai vrea să îl vezi în fiecare alt joc de curse.

Dacă vă apucați de el, recomand să băgați nasul prin fișierele jocului și să scoateți filtrul de culoare maronie. Fără el, jocul arată senzațional.

[Humble Bundle]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response