Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Suntem vinovati pentru jocurile pline de microtranzactii?!

/
/
/

Unul dintre cele mai discutate subiecte din lumea gaming-ului este cat de departe au ajuns sa mearga publisherii cu microtranzactiile! Ceea ce este jenant, atat pentru cei care pun in piata jocul, cat si pentru publisheri, este ca aceste practice marsave uneori segmenteaza jucatorii, vezi cazul lui Destiny 2, alteori capeaza experienta acumulata. Vezi, tot Destiny 2 pentru referinte.

Intr-un singur joc am reusit sa gasim o evolutie, dar si practici anti-consumator care te imping parca sa bagi niste gold in plus in loot box-uri sau cum le numeste titlul in cauza. Dar, in mare parte, si gamerii sunt vinovati pentru ca s-a ajuns aici! Suntem in mare parte responsabili, pentru ca predicam ideea de a nu vota cu portofelul, dar o facem. Si nu discut aici la nivel de Romania sau Europa, ci global.

Ne-am invatat cu experiente relaxante si sa fim cat mai comozi, iar daca jocul iti ofera posibilitatea sa iti iei cel mai ever, epic, tare topor cu doar echivalentul a unei cesti de cafea, de ce nu? Pentru ca global, mentalitatea este cu totul alta, iar confortul joaca un rol important in luarea deciziilor de catre companii.

Microtranzactii nu exista de ieri, de azi. Au fost acolo inca de la primul gamer, arcade cabinet-urile fiind un precursor al microtranzactiilor, doar ca acolo iti bagai singur mana in buzunar. Astazi se folosesc de lenea si comoditatea ta pentru a te „scuti” de ceva gologani. Raportand asta la o industrie de sute de miliarde de dolari, care isi realizeaza mai bine de 70 la suta din profit din bunuri digitale, putem spune ca ne-am facut-o cu mana noastra. Element confirmat de Goldman-Sachs, o companie de analiza care sustine cu tarie faptul ca peste 70% dintre gameri cumpara un loot box sau un item in joc.

Asta inseamna ca 7 din 10 gameri cumpara bunuri digitale intr-un fel sau altul. Indiferent ca o faci prin specula de market sau cu banu’ jos, 7 din 10 gameri cumpara ceva, iar aceasta statistica trebuie sa ne sperie profund. Totusi, Goldman-Sachs baga la un loc atat jocurile mobile, cat si MMO-uri si jocurile PC&console, iar un studiu concludent care sa indice „cat din aceste procente este reprezentat de piata de console si PC” nu exista.

Dar, pana la urma, ne-am invatat sa cumparam iteme cosmetice pentru cativa centi, skin-uri, pentru ca vrem sa fim stralucitori, iar cent cu cent se aduna sutele de miliarde de dolari. Bine, sunt si jocuri care incurajeaza aceste microtranzactii in mod activ, nerfand loot-ul sau facand in unele instante inamicii atat de puternici, incat o sa te gandesti de cateva ori daca te uiti prin market sau nu. Adaugam aici jocurile free to play, care au un market global imens, mai ales in Asia, MMO-urile si nu in ultimul rand Shooterele Free to play… De unde am si mostenit microtranzactiile, un joc gratuit avand nevoie de o metoda de monetizare. Scuzabil in acest caz, dar nu si cand gasesti un tip pe Youtube care deschide X sute de cutii de la Y Shooter Online pentru ca doreste o arma cu skin de gaina.

Bine, bine, dar nu te pune nimeni sa cumperi loot box-uri in UFC, nu? Sau in NFS? Nu? Cat se poate de adevarat. Ele exista acolo, producatorul afirma ca nu constrange jucatorul sa le achizitioneze (lucru care se dovedeste de foarte multe ori vrajeala ieftina) si toata lumea este fericita, nu? Tu stii ca daca ai niste gold in plus poti sa cumperi loot box-uri si ei stiu ca poate castiga un ban. Corect?! NU! TOTAL GRESIT!!!

De ce ai nevoie de loot box-uri intr-un joc care vine cu skin-uri deblocabile, elemente de loot si alte lucruri direct din baza jocului? Care este rostul lor? Pentru ca insasi existenta lor, chiar si intr-un joc precum CS:GO, la baza, nu se justifica. Am numit CS:GO, tocmai pentru ca mare parte din profituri se intorc in comunitate si doar o parte se duc catre Valve, fiind un model de microtranzactii mai prietenos, sa zicem. Dar in jocuri precum COD? Unde pentru a debloca in COD 4 Gold Camo iti iesea os prin os, iar acum a ajuns sa fie ceva pe care toata lumea il trece cu vederea.

Iar aici ajungem la o alta problema pe care gamerii care opereaza microtranzactii au creat-o: devalorizarea jocului! In secunda in care un skin reprezinta ceva, un element pe care foarte putini indivizi il pot avea datorita unor merite speciale, se poate cumpara dintr-un loot box, jocul devine brusc mai putin incitant si antrenant. In Halo exista Recon armor, in LOL exista skin-uri care se dau doar la evenimente si lista este super lunga. Cat de repede ar disparea interesul pentru un anumit skin, mai ales unul strans legat de skill, daca in market gasesti ceva cu un design mult mai cool, la 0.99 dolari? Iar asta se intampla foarte des, publisherii mizand pe lenea inerenta de care sufera gamerul.

Ne facem responsabili de aparitia acestui trend legat de microtranzactii, pentru ca l-am sprijint intr-un fel sau altul, iar trend-ul in sine pare sa fie pe o panta ascendenta, microtanzactiile fiind introduse acum in mai toate tipurile de jocuri, indiferent de platforma sau public. Iar pana acest trend nu se va schimba si acest obicei pacatos de piata al gamerilor nu va disparea, nu vedem cum microtranzactiile ar putea sa dispara.

Publisher-ul nu are de raspuns doar in fata gamerilor, ci si in fata investitorilor, iar in secunda in care acestia stiu ca 7 din 10 gameri cumpara obiecte digitale, stiu ca exista o metoda de facut bani. Iar un investitor are doar un singur obiectiv… sa isi primeasca inapoi investitia si un profit, iar daca acest profit nu este pe placul lor, nu mai baga bani. Bani fara de care nu se fac jocuri. Exista un cerc vicios si in unele locuri au fost introduse si erori logice. Erori pe care publisherii le-au introdus in narativul general al jocurilor video, care dicteaza clar ca se deduce concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alți factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Este ca si cum ai spune ca daca tu ai tras apa la 12, a dat pe afara Dambovita!

Acest gen de gandire, fara sa se ia in calcul si alte elemente, precum balenele din jocuri, care cheltuiesc sute, daca nu mii de euro intr-un joc, gamerii casual si multe si multe altele reprezinta cea mai mare problema. Acest tip de utilizator este cel care poate fi exceptia si exemplul pentru regula, in functie de joc si de modelul de monetizare. Dar un studiu mai concludent, mai atent realizat, pe segmente de public si segmente de piata din gaming, precum doar FPS sau doar RPG, care sa indice exact cat si ce consuma individul, nu exista. Asta pentru ca aceste informatii sunt undeva intr-un server pe la Activision, EA sau orice alt publisher. Pentru ca… sa nu va inchipuiti ca atunci cand ati cumparat un skin de CS sau alt joc, un stegulet in sistemul celor de la Valve nu a fost ridicat si nu te-au notat ca un potential client. Steam nu te lasa sa vinzi nimic pe marketplace decat daca ai cumparat ceva in ultimul an de zile spre exemplu. Aceste date sunt private atat pentru analisti, cat si pentru public, pentru ca ar arata ca suntem predispusi sa bagam mana in buzunar pentru a scapa de dureri de cap.

Dar, in mod cert, suntem direct responsabili de aparitia si popularizarea microtranzactiilor! 7 din 10 gameri cumpara… din pacate… bunuri digitale, iar asta este trist. Pentru ca predicam abstinenta de la titluri care detin microtranzactii si de la votatul cu portofelul, dar aparent… suntem ipocriti, iar asta este cu adevarat tragic!

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

1 Comments

  1. Uitati un sinonim pentru microtranzactii

    Coduri pe legale
    Pana la aceste microtranzactii pentru lootboxuri ce iti dau avantaje, oamenii faceau coade pt jocuri, exploituri etc. Acum producatorii si-au dat seama ca pot vinde codurile pe bani

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar