0 comments

Heroes of Might and Magic 7 se apropie de lansare

by on 22/09/2015
 

Ubisoft dorește să ne amintească de lansarea iminentă, de pe 29 septembrie a lui Heroes of Might and Magic 7, prin intermediul unui nou trailer.

Prezentarea video acoperă toate informațiile esențiale pe care ați vrea să le știți despre joc. Detaliază povestea, ce se leagă de un război civil dintre diversele facțiuni ale ținutului, inițiat de un asasinat… la fel ca ultimul joc. Pe parcursul campaniei veți putea controla pe rând: Haven, Stronghold, Academy, Necropolis, Sylvan și Dungeon, într-un efort de reunire a ținutului Ashan, care, regretabil, continuă să fie altceva decât Enroth, sau măcar Axeoth.

Mai este prezentat sistemul de luptă al lui Heroes of Might and Magic 7, ce adaugă flancare multi-direcțională și extinde utilitatea arsenalului auxiliar. Apoi, hărțile vor avea efecte de vreme dinamice, și un editor va fi livrat cu jocul, pentru a-i extinde durata de viață.

Ce nu a fost menționat în trailer este dacă problemele prezente în Heroes of Might and Magic 6 se vor repeta și aici. Mulți dintre fanii seriei au fost nemulțumiți de episodul anterior, și chiar dacă Might and Magic X a fost o surpriză plăcută și binevenită, mai este drum lung până când Ubisoft le va recăpăta complet încrederea. Dar poate că se va întâmpla luna aceasta, nu de alta, dar jocul este dezvoltat acum de Limbic Entertainment, și nu de Black Hole Entertainment.

[PC Gamer]