0 comments

Heroes of the Storm are acum si medic!

by on 09/08/2015
 

Heroes of the Storm a fost o surpriză plăcută pentru toți fanii Blizzard, reușind să aducă la un loc personaje din toate universurile create de această companie și este într-o continuă dezvoltare și la ora actuală.

Într-un livestream recent de la Gamescom, Blizzard au anunțat că vor aduce medicul din Starcraft 2 ca personaj în Heroes of the Storm, acesta făcând parte din clasa de suport. Noul personaj va putea folosi vehiculul personal numit Medivac pentru a călători rapid pe orice punct al hărții.

Dustin Browder de la Blizzard spunea că această abilitate este devastatoare, dar necesită destul de multă pricepere la joc. Tot în cadrul transmisunii, Browder a spus că lucrează la un nou sistem de matchmaking pentru a putea oferi o experiență mai bună jucătorilor, și că ei vor fi grupați mai bine după ce joacă 20-25 de meciuri pentru reglarea nivelului la care se află.

În felul acesta va fi destul de greu să spuneți că jucați cu aliați inferiori sau care nu se pricep la fel de bine ca voi, în teorie, deoarece în practică lucrurile stau complet diferit și nu e exclus să vă treziți cu jucători de nivel foarte înalt care joacă foarte slăbuț. Mai multe detalii pot fi găsite pe battle.net