0 comments

IFA 2015 – Lenovo lansează noi modele de Ideapad

by on 02/09/2015
 

În carul evenimentului IFA 2015, ce se desfășoară săptămâna aceasta în Berlin, Lenovo a dezvăluit o nouă gamă de produse din seria Ideapad. Acesta acoperă un număr foarte mare de modele, repartizate pe mai multe categorii de preț.

Cele mai economice produse ideapad vin sub forma seriei 100s. Cele două modele, cu ecrane de 11.6 inch și 14 inch, vin echipat cu procesoare Atom și Celeron, până la 2GB de memorie RAM și spațiu de stocare ce variază de la 32GB eMMC, până la un SSD de 256GB. Prețurile lor, în funcție de configurație sunt de 190 sau de 260 de dolari. Ambele modele folosesc sistemul de operare Windows 10.

LenovoIdeaPad100S

Cei care caută o alternativă care nu rulează Windows se pot orienta către Leonovo Chromebook 100s, o variantă mai modestă a modelului de 11.6 inch, cu numai 16GB de stocare, și un preț ce începe de la 180 de dolari.

Urcând apoi în preț avem ideapad 300 și 300s. Cele 5 modele disponibile includ procesoare Intel Pentium N3700, sau chiar Core i7 Skylake, capacități de memorie ce pot ajunge până la 16GB RAM, stocare pe SSD și hard disk intern, în dimensiuni ce variază de la 11.6 inch la 17.3 inch. Prețurile lor pot depăși 500 de dolari.

Lenovo300s

Lenovo ideapad 500 și 500S oferă opțiunea de-a selecta între procesoare Intel i7, sau AMD Carizzo FX-8800P, între 8 și 16GB de memroie RAM, stocare pe SSD de 128GB sau HDD/SSHD de 1TB, în dimensiuni ce ating 15.6 inch. Prețurile acestor modele variază, în funcție de configurație, de la 400 de dolari până la 850 de dolari.

LenovoIdeaPad500S

Nici tabletele dedicate nu sunt ignorate, Lenovo MIIX 700 oferind o configurație ce amintește de Surface Pro 3, având aceeași rezoluție de 2160×1440, un procesor mobil Intel core m7, 8GB de RAM, stocare pe SSD de până la 256GB și o diagonală de 12 inch. Prețul său va depăși 700 de dolari, și la fel ca aproape toate celelalte dispozitive anunțat,e va rula Windows 10.

lenovoideatablet

În cele din urmă, incluse în seria aceasta mai sunt și sistemele All In One. Lenovo ideacenter 700 vine în două modele de 24 și 27 de inch, cu procesoare ce pot ajunge până la un i7 Skylake, maxim  16GB de memorie RAM, stocare de 192GB pe SSD, sau 2TB pe HDD/SSHD, și chiar o placă video dedicată, sub forma unui GeFroce GTX 950A. Prețurile acestor sisteme încep de la 1100 de dolari, și pot ajunge până la 1900 de dolari.

lenovoideacenter

[Anandtech]