Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Intel anunță noile procesoare i9 pentru laptopurile de gaming

/
/
/

Recent, Intel a extins considerabil a opta generație de procesoare, cu 11 noi cipuri pentru dispozitivele mobile și nouă procesoare de desktop, împreună cu noile chipset-uri din seria 300.

Intel a lansat anul trecut generația a opta de procesoare. În spațiul mobil, am avut seria U Kaby Lake-R: cipuri cu patru nuclee și cu opt fire de lucru, care rulează pe un consum de putere de 15W. Pe desktop, am avut Coffee Lake: cipuri cu șase nuclee și 12 fire. În ambele cazuri, gama de procesoare a fost limitată: șase pentru desktop, patru pentru dispozitive mobile. La aceste procesoare mobile s-a alăturat la începutul acestui an seria Kaby Lake-G: procesoare cu patru nuclee și opt fire, cu un chip grafic AMD inclus în același pachet cu procesorul.

În primul rând sunt procesoare mobile noi din seria H: acestea vin cu 6 nuclee și 12 fire de lucru, în spațiul mobil, toate fiind alimentate de o putere de 45W. Anul trecut, Intel a introdus branding-ul i9 pentru gama sa de vârf și utilizează acea denumire nouă și pentru unul dintre aceste procesoare: Core i9-8950HK este un procesor mobil cu șase nuclee și 12 fire, care rulează la o frecvență de bază de 2.9GHz, cu o creștere de până la 4.8GHz. Cipul are o memorie cache de 12MB, suportă două canale de DDR4-2666 și este complet deblocat. Destinat laptopurilor de jocuri de ultimă generație, acest procesor suportă overclocking.

Model Frecvență de bază/Turbo/GHz Nuclee/fire de lucru Cache/MB vPro Deblocat
Core i9-8950HK 2.9/4.8 6/12 12 Da
Xeon E-2186M 2.9/4.8 6/12 12 Da
Xeon E-2176M 2.7/4.4 6/12 12 Da
Core i7-8850H 2.6/4.3 6/12 9 Da Parțial
Core i7-8750H 2.2/4.2 6/12 9
Core i5-8400H 2.5/4.2 4/8 8 Da
Core i5-8300H 2.3/4.0 4/8 8

Chiar sub acesta se situează două procesoare mobile marca Xeon. Xeon E-2186M este aproape identic cu i9-8950HK, dar cu câteva diferențe critice: renunță la overclocking, dar câștigă suport pentru memoria ECC. Xeon E-2176M reduce vitezele de ceas la 2.7 / 4.4GHz dar, cum spuneam, are și suport ECC.

Spre sfârșitul seriei H se situează i5-8300H: un procesor cu patru nuclee și opt fire de lucru, cache de 8MB, care rulează la 2.3 / 4.0GHz.

Următoarele sunt patru noi procesoare din seria U cu grafică integrată Intel Iris Plus. Numele Iris Plus indică faptul că procesorul are o memorie cache integrată de nivel 4, care în trecut a dovedit a oferi un surplus de performanță atât aplicațiilor grafice, cât și celor non-grafice. Toate cele patru procesoare au cache de 128MB de nivel 4, și rulează la 28W, și toate au grafica integrată marca Iris Plus Graphics 655. În fruntea seriei avem i7-8559U: un procesor cu patru nuclee și opt fire de lucru, 8MB nivelul 3 cache, care rulează la 2,7 / 4,5GHz. În partea de jos regăsim procesorul i3-8109U: două nuclee, patru fire și 4MB cache de nivel 3, la 3.0 / 3.6GHz.

Model Frecvență de bază/Turbo/GHz Nuclee/fire de lucru Cache/MB
Core i7-8559U 2.7/4.5 4/8 8
Core i5-8269U 2.6/4.2 4/8 8
Core i5-8259U 2.3/3.8 4/8 8
Core i3-8109U 3.0/3.6 2/4 4

Cele nouă procesoare pentru desktop sunt similare cu cele deja disponibile. Acestea fac în special două lucruri: cinci dintre acestea sunt capabile de vPro, ceea ce înseamnă că oferă funcții suplimentare de gestionare utilizate în mediile corporative, iar șase dintre ele sunt componente de putere mică din seria T. Acestea taie consumul de putere de la 65W sau mai mult la doar 35W. Partea de top a seriei T este reprezentată de i7-8700T: un procesor cu șase nuclee, 12 fire de lucru, cache de 12MB, care rulează la 2,4 / 4GHz.

Model Frecvență de bază/Turbo/GHz Nuclee/fire de lucru Cache/MB vPro TDP/W
Core i5-8600 3.1/4.3 6/6 9 Da 65
Core i5-8500 3.0/4.1 6/6 9 Da 65
Core i3-8300 3.7/— 4/4 8 62
Core i7-8700T 2.4/4.0 6/12 12 Da 35
Core i5-8600T 2.3/3.7 6/6 9 Da 35
Core i5-8500T 2.1/3.5 6/6 9 Da 35
Core i5-8400T 1.7/3.3 6/6 9 35
Core i3-8300T 3.2/— 4/4 8 35
Core i3-8100T 3.1/— 4/4 6 35

Procesoarele desktop și componentele mobile din seria H folosesc chipset-uri separate de placă de bază, iar Intel a lansat acum și o serie nouă de chipset-uri. Cel mai important lucru este că, pentru prima dată, Intel oferă USB 3.1 generație 2, care rulează la 10 gigabiți pe secundă, integrată în trei din cele patru chipset-uri noi. Până în prezent, chipset-urile au suportat numai generația 5Gb / s, necesitând cipuri suplimentare pe placa de bază pentru a atinge cele mai mari viteze ale ultimei iterații de USB.

Sursa

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar