1 comment

Jocul Halo Online din Rusia a fost anulat

by on 26/08/2016
 

Microsoft se mișcă în căi mai misterioase ca unele divinități. Compania a dezvăluit acum un an și ceva că vrea să îmbrățișeze PC-ul, dar de data aceasta fără a-l trânti într-o prăpastie ca ultima oară, iar de atunci se întâmplă lucruri stranii.

Pe de o parte nu vrea să lanseze Halo 3, 4 sau un 5 întreg pe PC, pe de alta a lansat modul de multiplayer al lui Halo 3 în Rusia ca un joc de sine stătător, și s-a supărat excesiv de mult atunci când modderi au început să îl taie în bucăți atât pentru a reconstrui Halo 3, cât și pentru a permite restul globului să îl joace.

Iar acum vine vestea și mai bizară, jocul este anulat. Motivul? Microsoft n-a luat nici o decizie referitoare la ce exact ar putea face cu acest Halo Online, așa că a renunțat la el. Cei care încă îl mai joacă au la dispoziție câteva zile pentru a se mai amuza, pentru că în septembrie se va duce în același loc în care trimite Ubisoft Ghost Recon Phantoms. Am auzit că nu este un loc frumos.

Partea bună este că fișierele jocului încă mai plutesc pe undeva pe internet, iar câțiva oameni pricepuți cu siguranță vor găsi metode de-a găzdui servere proprii, dacă nu au făcut asta deja.

[Engadget]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response