0 comments

Lenovo ThinkPad T450s, un laptop business „ca la carte”

by on 29/01/2015
 

Intr-un articol recent va prezentam un laptop Lenovo din categoria business stilat, durabil si flexibil. De data aceasta va prezentam tot un laptop din zona buiness, insa acesta isi pierde flexibilitatea in schimbul autonomiei.

Lenovo ThinkPad T450s are un ecran cu o rezolutie de 1920 x 1080 pixeli si o diagonala de 14 inch. Lenovo sustine ca acest model poate ajunge la o autonomie de 17 ore, folosind bateria cu 6 celule. O asemenea autonomie este mai greu de gasit, mai ales ca laptopul nu are o configuratie slaba. Thinkpad T450s vine echipat cu un procesor i5 5300U si 4GB RAM, iar pentru stocare un HDD de 500GB, dar laptopul se comercializeaza si in variante mai puternice cu SSD si procesor i7. Modelul primit de noi in teste nu a avut touchscreen, dar este bine si asa: in acest fel avem un laptop de business cu un pret mai redus, si din moment ce nu se transforma in tableta, ecranul tactil este inutil. Exista totusi si varianta cu ecran tactil pentru cei care doresc neaparat asa ceva.

Carcasa este rigida, capacul ecranului este din metal in timp ce restul corpului este din plastic dur. Ca si grosime acesta are 21mm, fara bateria extra. Trebuie sa mentionam ca bateria „embedded” nu poate fi scoasa din laptop, insa exista spatiu pentru a extinde aceasta baterie. Legat de autonomie, la o incarcare de 75% Windows-ul estimeaza o durata de viata de 16 ore si 28 de minute, dar odata ce am inceput utilizarea, durata de viata a scazut la 12 ore si 40 min. Oricum ar fi, durata de viata tot este mare.

Tastatura este placuta la atingere, tastele sunt mari si iluminate, iar intre literele G, H si B se afla un trackpad, asa cum se regaseste pe orice Thinkpad. Touchpad-ul este mare si raspunde bine la comenzi, iar in partea de sus avem un al doilea set de butoane pentru click-uri.

Ecranul are in partea de sus un webcam capabil sa inregistreze 720p. In partea stanga a laptop-ului se afla mufa pentru incarcare, fantele pentru evacuarea aerului cald, un mini display port si un USB 3.0. In partea dreapta avem un jack pentru casti, un card reader, un USB 3.0, o mufa LAN si o mufa VGA. Poate este putin ciudata aparitia mufei VGA, si faptul ca aceasta inca „rezista” pe piata, dar lumea inca mai are video proiectoare care nu au o mufa HDMI, si cum acesta este un laptop de business, are asadar o mufa VGA… in loc de HDMI.

In incheiere, am fost incantati de acest laptop, mai ales pentru ca bateria are o durata de viata mare, lucru pentru care Lenovo este recunoscut si in lumea telefoanelor inteligente, cu modelul S860, care are o baterie de… 4000mAh!

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response