0 comments

LG pregătește un Ultrabook, LG Gram

by on 29/09/2015
 

LG anunță o nouă serie de laptop-uri, de tipul Ultrabook, ce poartă numele LG Gram. Intenția companiei, după cum sugerează și denumirea acestei serii noi, este cea de a realiza laptop-uri pe cât mai ușoare cu putință, acestea cântărind sub un kilogram. Greutatea maximă la care ajung este de 980 de grame, probabil mai puțin după ce sunt uzate tastele și se curăță praful.

LG Gram 13 și LG Gram 14 sunt echipate cu procesoare Intel Core i5-5200U, sau Intel Core i7-550U (în funcție de preferință), 8GB DDR3L, adaptorul grafic integrat intel HD 5550, stocare pe SSD de 128GB sau 256GB, și o baterie ce poate oferi o autonomie de 7.5 ore.

Diferența principală dintre cele două dispozitive este ecranul, varianta LG Gram 13 având unul de 13.3 inch, iar LG Gram 14 de 14 inch. Ambele ecrane sunt de tipul IPS, cu o rezoluție maximă suportată de 1920×1080.

Aceste ultrabook-uri au opțiuni de conectivitate multiple, precum: Wi-Fi integrat, un port micro USB ce poate fi folosit pe post de adaptor Ethernet de 10/100Mb, două porturi USB 3.0 întregi, un port HDMI și un cititor de carduri SDXC.

Cele două modele sunt disponibile acum pe piață, la un preț de 900 de dolari pentru LG Gram 13, iar în funcție de configurația selectată, între 1000 și 1400 de dolari pentru LG Gram 14.

[Anandtech]