0 comments

LG are propriul ”Vive”

by on 09/03/2017
 

Ceva ce aproape că a fost trecut cu vederea la Mobile World Congress a fost intrarea companiei LG pe domeniul VR.

LG nu a venit cu un dispozitiv dedicat telefoanelor mobile, ci cu un pretendent pentru domeniul de VR pe PC. Unul care seamănă destul de mult cu un Vive, fiind construit pe infrastructura concepută de Steam și folosind aceeași senzori de cameră. Are până și două controllere similare cu cele de la Vive, dar prezintă câteva diferență față de unitatea produsă de HTC.

Cele două controllere, spre exemplu, au o distribuție diferită de greutate și includ câte un buton nou, dar HMD-ul în sine este partea cea mai interesantă. Casca a fost construită pentru un grad mult mai mare de confort, partea cu ecranul fiind rabatabilă și ajustabilă pentru a nu mai da probleme celor care au ochelari. Dispozitivul folosește un singur cablu, ceea ce înseamnă că șansele de a te spânzura din greșeală vor scădea.

Dispozitivul are două ecrane OLED de 1440×1280 de 3.64 inch, care funcționează la o frecvență de 90 de grade și oferă un câmp de vedere de 110 grade. Nu este inclus un sistem audio în varianta curentă de testare.

LG nu a lansat în mod oficial dispozitivul său de VR, fiindcă nu este încă gata. La MWC a fost prezentat pentru dezvoltatori, cu intenția de-a primi mai mult feedback pentru a realiza un alt prototip la care să ia feedback, și tot așa până când vor avea un produs pregătit pentru piață.

Nu sunt alte informații, referitoare la nume sau la preț, dar probabil va fi mai ieftin decât un Vive, din moment ce probabil se va folosi de componentele noi pe care Valve le-a recomandat anul trecut.

[PC Per]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response