Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Magazinul automat Amazon Go și-a deschis porțile pentru publicul larg

/
/
/

De ceva vreme Amazon are un magazin în Seattle pe care îl puteau folosi până acum doar angajații săi. Se numește Amazon Go, iar caracteristica sa principală este că nu trebuie să stai la coadă când plătești, nefiind vreo urmă de casier pe undeva pe acolo. Totul este automat.

Acum magazinul este disponibil pentru publicul larg, oferind oamenilor de rând ocazia să încerce și ei ceva ce ar putea fi viitorul cumpărăturilor fizice. Unul în care nu există interacțiune umană, doar un sistem automatizat care urmărește fiecare acțiune a cumpărătorului din momentul în care intră în magazin și până ce iese. Bunurile cumpărate nu trebuiesc scanate, pur și simplu ansamblul de camere știe ce ai luat și de unde.

Desigur, pentru a putea folosi magazinul vei avea nevoie de un cont de Amazon și un telefon pe care va fi generat un cod QR prin intermediul căruia primești acces la incinta magazinului. De acolo, orice cumperi este automat adăugat la nota ta de plată care va fi achitată automat folosind orice card ai conectat la contul de Amazon.

Există numeroase metode prin care magazinul încearcă să se apere de abuz, fiecare obiect fiind gândit să încapă doar într-un singur loc, așa că bunurile nu pot fi rătăcite. Iar sistemul de camere poate colecta date detaliate despre cumpărători, poate chiar prea multe. Așa că dacă într-o zi cineva se trezește să dea buzna în magazin și să fure tot ce poate… pe de o parte nu ar avea bani de unde să fure, decât de la clienți, iar pe de alta sistemul îl va înregistra din fiecare unghi posibil și probabil va fi vizitat de drone de livrare înainte să dea poliția de el.

Singurul lucru pe care magazinul nu îl poate face automat este returnarea bunurilor. Momentan doar poți să spui că un produs nu ți-a plăcut și îți sunt returnați banii automat pe el, dar nu poți pune manual produsul înapoi. Trebuie să îl dai unui angajat al magazinului.

Sistemul încă nu este perfect și va mai avea nevoie de ceva rafinament și dezvoltare până când va fi gata cu adevărat pentru următorul pas, cel de implementare la scară globală. Dar cu siguranță Amazon asta are în minte, așa că următorul deceniu ar trebui să fie foarte interesant.

Pe cât de grozav ar fi conceptul de a nu mai trebui să stai la coadă zile întregi la magazin, un viitor în care mergi să cumperi mâncare de la un sistem de acest gen este puțin cam înspăimântător. La urma urmei, accesul poate fi revocat din diverse motive care pot fi dincolo de controlul tău, iar datele ample colectate despre tine pot fi vândute mai departe sau sustrase.

[Ars Technica]

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar