4 comments

Mai este GTX 750Ti in 2016 alegerea de top a „saracului”?

by on 06/04/2016
 

nVidia GeForce GTX 750 Ti a fost lansata in anul 2014 si pentru mult timp a fost alegerea de top a majoritatii cumparatorilor interesati de performanta suficienta pentru Full HD la preturi de buget, sau in dimensiuni restranse.

Una dintre cele mai bune si populare oferte de pe piata placilor video de gaming din ultimii ani, nVidia GeForce GTX 750 Ti este o placa ieftina, sprintara, pe o arhitectura revolutionara ce aproape a injumatatit consumul de curent in timp ce a permis performanta superioara.

O placa mica, excelenta pentru configuratii in carcase mici, care se alimenteaza exclusiv din slot, GTX 750 Ti a fost lansata la un pret de doar 149$. Placa suporta G-Sync, nVidia Game Streaming si consuma in general in jurul a 60W (desi aceasta valoare poate creste semnificativ in conditii de sarcina inalta).

Ca cireasa pe tort, 750 Ti s-a remarcat in cadrul utilizatorilor si pentru abilitatile remarcabile de overclocking, multi utilizatori reusind sa-i creasca frecventele cu 20-30% sau chiar mai mult. Singurul neajuns este ca placa nu suporta SLI – cu toate acestea, in viitor, tehnologia Explicit Multi-Adapter ar putea oferi solutia pentru a lega mai multe placi.

Ca si in articolul nostru anterior despre GTX 780, am comparat GTX 750 Ti cu concurentii mai mult sau mai putin apropiati ca performanta, urmand ca dupa sa ne uitam la stocuri si disponibilitate.

Am comparat GTX 750 Ti cu placi placi mai noi si mai vechi – precum GTX 580, GTX 760 sau GTX 950 de pe partea nVidia. De la AMD, am comparat cu Radeon HD 7850, HD 7790, R7 360, R9 270X si AMD Radeon R7 370.

Am dat peste rezultate interesante – am gasit produse care mentin si chiar imbunatatesc raportul pret-performanta al GTX 750 Ti de pe piata locala. Hai sa vedem despre ce este vorba.

nvidia geforce gtx 750 ti reference

Intai de toate, acelasi trend pe care l-am observat in articolul despre GTX 780 se mentine si acum. Placile mai vechi, fie ele de top sau nu, au cam disparut de pe piata. Si asta cu bun motiv. Asadar, HD 7850, GTX 580 si R9-270X le taiem din comparatie – sunt deja prea rare ca sa merite considerate.

In aceeasi grupa de pret cu GTX 750 Ti se afla cam o singura optiune reala la ora actuala – si anume AMD Radeon R7 360.

AMD Radeon HD r7 360 reference

Aceasta este o placa uneori mai rapida, uneori mai inceata (dar nu cu mult). Desi poate fi gasita deseori in format suficient de mic pentru a putea fi utilizata de asemenea in PC-uri mici, placa solicita totusi un conector suplimentar de curent.

Placile se ofera in jurul aceluiasi pret – placa nVidia incepe de la cam 480 Lei pe, pe cand cea AMD de la cam 460-490 Lei pe piata locala. Desi preferam in aceasta grupa GTX 750 Ti pentru consum, temperaturi si eficienta in general, fanii si/sau jucatorii de titluri cu tehnologii AMD au o optiune reala pe piata.

Pentru doritorii de mai multa performanta in acelasi raport calitate pret, avem propuneri alternative.

Printre modelele de placi ramase in analiza noastra se afla R7 370 de la AMD, si GTX 760 si GTX 950 de la nVidia. Aici lucrurile sunt destul de interesante.

GTX 760 este o placa ce ofera cu pana la 40% performanta peste GTX 750 Ti. Din pacate pretul din magazine incepe de la 900 lei – un raport pret/performante nejustificat. Mai ales in comparatie cu urmatoarea placa nVidia, GTX 950.

nVidia GeForce GTX 950 ofera un spor de performanta de aproximativ 40-43% peste GTX 750 Ti, fiind superioara chiar si fata de GTX 760 – si fata de aceasta din urma, GTX 950 poate fi gasita in magazinele din Romania la preturi incepand de la 700 Lei. Asta inseamna ca GTX 950 ofera un raport pret-calitate excelent.

nvidia geforce gtx 950 reference

Pe partea AMD, placa R7 370 este o placa ce s-a remarcat pe piata prin performanta ridicata (cu pana la 50% mai mare fata de GTX 750 Ti), dar la un pret chiar mai mic decat GTX 950. In magazinele din Romania aceasta placa poate fi gasita incepand de la preturi din gama 620 Lei – 680 Lei.

AMD Radeon HD r7 370 reference

In concluzie, GTX 750 Ti ramane o oferta de top pentru PC-urile pentru care bugetul trebuie optimizat la limita. Pe de alta parte, daca va permiteti o cheltuiala suplimentara de 150-250 de lei, recomandarea noastra este sa va orientati dupa o placa nVidia GTX 950 sau AMD Radeon HD R7 370.

comments
 
Leave a reply »

 
  • Turcu Dan
    06/04/2016 at 19:40

    Felicitari. Tineti-o tot asa cu topicuri de genul. Mi se par geniale mai ales pentru pasionati.

    Răspunde

  • Boboc Laur
    06/04/2016 at 20:04

    Geniale topicurile astea, tot asa 😀

    Răspunde

  • theriuX
    06/04/2016 at 21:14

    Mi-ar placea daca ati aduce in discutie R9 390-ul si GTX 980/970/960 in comparatie.

    Răspunde

  • Goldy
    07/04/2016 at 12:44

    Mai veniti de acasa acuma, asta da articol.
    Informati care sunt utile nu ca in articolul ala GTX 780.
    Foarte buna informatile se vede ca ati lucra la asta.
    Multa bafta mai departe si articole de nivelul asta sa tot mai fie.

    Răspunde

Leave a Response