5 comments

[MEGAreview] Assassin’s Creed Rogue-O „combinatie” surprinzatoare

by on 07/12/2014
 

Anul acesta am fost „blagosloviti” nu cu unul, ci cu doua jocuri Assassin’s Creed. Unul pentru actualele console si altul pentru generatia precedenta, ambele facandu-si loc si pe PC, doar ca cel de astazi, adica Assassin’s Creed Rogue se pare ca… mai intarzie ceva, pana in 2015. Asa ca, dupa ce am terminat cu AC Unity, urmeaza sa aruncam o privire asupra lui Assassin’s Creed Rogue.

Pentru cei care au indragit Black Flag si au simtit ca povestea avea nevoie de ceva in plus, Rogue este jocul pe care il asteptati. Practic acesta este o punte de legatura intre Asassin’s Creed 3 si 4, protagonistul principal, Shay Cormac, fiind genul de personaj pe care nu stii daca sa il indragesti sa il urasti. Un anti-erou, daca doriti. Spunem asta pentru ca in Rogue, Shay nu este un asasin, asa cum multi s-ar fi asteptat, ci un tradator al cauzei, jucatorul luand acum rolul templierului. Asta face din Rogue un joc special, fiind primul titlu din serie care ne lasa sa vedem in spatele perdelei de fum si mister asternuta peste acest ordin, demistificand intr-o oarecare masura cel mai de temut dusman al asasinilor. Bine, asta nu inseamna ca Shay nu are dileme morale si fel si fel de remuscari, dar acest element da o savoare unica jocului, existand un motiv pentru care posesorii de console de generatie veche sa il achizitioneze.

Povestea jocului se desfasoara undeva la mijlocul secolului al 18-lea, spunand o poveste care se intretaie cu momente din AC 3, pana la Unity, fiind o piatra de temelie interesanta in povestea seriei. Asta nu inseamna ca cei care au pus mana pentru prima oara pe joc o sa se simta pierduti in poveste, multe dintre personajele ce revin din alte jocuri, precum Black Flag, fiind acolo sa ofere ceva suport, dar nu sunt un punct crucial in dezvoltarea narativa a jocului, asa cum a fost cazul in alte titluri, lucru pentru care trebuie sa ii felicitam pe You Be Soft. Shay si multe dintre personajele de suport sunt explicate surprinzator de bine, motivatiile fiind clare si extrem de bine argumentate, fiind unul dintre putinele jocuri AC care chiar face asta cum trebuie. Arcul narativ este bine stabilit, fiecare misiune intretaindu-se cu alta, in asa fel incat sa ai un sentiment de progresie clar si bine definit, concluzia jocului fiind satisfacatoare. Shay, care incepe ca un asasin, are parte de o serie de evenimente nefaste, iar asa cum titlul jocului sugereaza devine un Rogue, tradand asasinii si alaturandu-se Templierilor. Asta este premisa jocului, dar nu si punctul forte. Punctul forte sunt micile insertii si indicii pe care fanii le descopera atunci cand gasesc fel si fel de referinte la jocurile precedente, acestea imbogatind folclorul jocului. Din pacate nu totul este roz. Povestea din Assassin’s Creed Rogue este pe buna dreptate mai bine dezvoltata si prezentata fata de Black Flag, dar faptul ca Shay trebuie sa isi omoare fostii camarazi unul cate unul intr-o anumita ordine face jocul extrem de liniar. Intelegem faptul ca este o ierarhie in ordinul asasinilor, dar un pic de libertate nu ar fi stricat. Pe de alta parte, jocul nu duce lipsa de misiuni secundare care sa tina jucatorul ocupat, reusind sa iti umple timpul intre doua asasinari cu ceva activitati mai mult sau mai putin legale. Dar de departe cel mai mare neajuns al jocului este faptul ca You Be Soft au ales sa limiteze firul narativ la sase secvente sau capitole, fiind o poveste destul de scurta. Daca e sa tii doar povestea principala, in sase ore jocul este dovedit. Este pacat, Shay este un personaj extrem de interesant si consideram ca ar fi avut nevoie de un pic mai multa dezvoltare narativa. Totusi, ceea ce am primit nu este rau, ba chiar interesant, reusind sa transforme un anti-erou intr-un personaj pe care sa il indragesti.

Daca in AC Unity nu prea ai contact cu lumea moderna, fiind acolo doar pentru a-ti aminti ca esti intr-un Animus, in Rogue lucrurile sunt total diferite. Aici, ca si in Black Flag, te intorci in Abstergo Entertainment, acel loc minunat care iti aminteste ca intreg periplul tau prin Animus este de fapt un joc intr-un joc, intr-un joc, seria jucandu-se cu ceea ce s-ar putea foarte bine numi Inception. Aici preiei comanda unui nou protagnist, care, accesand amintirile lui Shay, elibereaza un virus in reteaua Abstergo. Dar, per total este o distragere binevenita, rupand firul narativ in momente in care chiar nu prea ai nimic de facut, fara sa distruga experienta per total. Totusi, personajele sunt destul de sterse, fara sa iti lase impresia ca sunt importante in poveste. Aceste secvente sunt doar de umplutura si nu imbogatesc atat de mult povestea generala, prezenta lor fiind totusi justificata in contextul in care, dupa cum am spus, leaga povestea din lumea reala cu cea a jocului.

Daca am o problema cu gameplay-ul din Rogue, este faptul ca incepe extrem de greu, introducandu-te incet, incet in poveste. Atat de incet, incat in prima ora o sa stai sa inveti mecanici, pe care, veteranii seriei, le stiu inca de la primul titlu. Aceleasi tutoriale interminabile si aceleasi misiuni repetitive cu care o sa iti bati capul. Dar, dupa ce treci de acestea, jocul se transforma intr-o combinatie de Black Flag cu AC 3 extrem de reusita, gameplay-ul oferind ceva nou, care culmea, te tine in priza. Daca povestea ofera ceva diversitate, locatiile sunt si ele un plus extrem de important din acest punct de vedere. Faptul ca te plimbi prin variate locuri pe glob este de departe cea mai atractiva parte a jocului. Rogue este primul joc care ofera un contrast excelent intre mediile de joc, jucatorul putand sa ajunga din Europa pana in cele mai inghetate colturi ale Oceanului Atlantic, plimbarile de acest gen cu vasul din dotare fiind absolut senzationale. Pentru ca aici avem si vase cu care ne plimbam, imprumutand tot ce era mai bun din jocurile precedente, amalgamul oferind ceva nou si vechi in acelasi timp.

Pentru cei care au iubit portiunile navale in Black Flag, in Rogue acestea sunt ancorate mult mai bine in esenta jocului, aspectul naval jucand un rol important, atat in progresie, cat si in terminarea jocului. Daca ti-a placut sa alergi dupa nave si sa le storci de fiecare banut, Rogue o sa fie cel mai bun prieten al tau. Din pacate, aspectul naval, pe cat este de placut, este si o carja pe care se sprijina gameplay-ul, fiind nevoie constant sa iti upgradezi corabia si sa alergi dupa materiale. Iar faptul ca trebuie sa manageriezi flota cu ajutorul mini-game-ului implementat in joc, nu ajuta cu nimic jucatorul, fiind unul dintre acele mici elemente pe care You Be Soft puteau sa le uite. Bine, si faptul ca vanatoarea de balene si alte orocotile acvatice ajuta, diversificand putin periplul pe ape, dar per total este cam aceeasi experienta din Black Flag, doar cu mici modificiari ici si colo, una dintre ele fiind faptul ca acum si alte vase isi pot trimite echipajul la bordul tau, facand o lupta navala mai complicata.

Multe dintre problemele pe care Black Flag le-a avut sunt vizibile si in Rogue, sistemul de lupta si multe alte elemente ramanand neschimbate, cu mici schimbari la capitolul arsenal. Acum ai la dispozitie un aruncator de grenade si o pusca cu aer comprimat, pe care o dobandesti destul de repede, oferind in unele cazuri jucatorului un avantaj major fata de asasinii care te urmaresc. Daca in trecut templierii erau cat de cat vizibili pe harta si nu te hartiuiau in mod activ, acum ai pe cap intregul ordin al asasinilor, acestia trimitand agenti care sa iti puna capat zilelor. Trebuie sa fii tot timpul cu ochii in patru pentru a-i putea indentifica, jucatorul dandu-si seama ca un asasin se afla in apropiere atunci cand un soptit in surdina se aude pentru a te anunta ca este unul prin preajma. Schimba putin modul in care abordezi jocul, facand utilizarea Eagle Vision-ului necesara, Shay fiind obligat sa schimbe tactica, avand in vedere ca un asasin foloseste aceleasi trucuri impotriva altora de-o teapa.

Rogue copiaza de asemenea si o pagina din gameplay-ul Brotherhood si Revelations, accentul picand acum pe controlul de noi teritorii. teritorii pe care le cuceresti atacand forturi in care se ascund asasinii, Shay fiind nevoit sa le rada de pe fata pamantului, iar pentru a face asta trebuie sa disponibilizezi Asasinul capitan. Aduce un pic a mecanica de joc din Revelations, cu ceva schimbari ici si colo. Aceste schimbari vin prin prisma faptului ca te lupti cu un asasin, si ca si Stalkerii, care te cauta activ pe harta, capitanii, sunt si ei niste asasini iscusiti, folosind bombe de fum, gaz si alte siretlicuri. Problema este ca daca stai si iti astepti momentul, acesti asasini sunt extrem de usor de omorat, la fel si in cazul celor pe care trebuie sa ii asasinezi in timpul misiunii principale, facand experienta destul de monocroma dupa un timp. Cat despre misiunile secundare, acestea m-as fi asteptat sa fie mai bine ancorate in poveste, din pacate nu este asa, fiind acolo doar ca sa fie, pentru a-i oferi jucatorului ceva ore in plus de joc. Misiunile in care ii ajuti pe englezi sunt frustrante, multe aparand de te miri unde si terminandu-se inainte sa ajungi in zona desemnata de joc. Bine, nu toate misiunile secundare sunt un fiasco, misiunile de asasinare au fost inlocuite cu cele de interceptare, unde trebuie sa impiedici o asasinare a unui templier, disponibilizandu-i pe toti cei care poata un tricou cu „Sunt asasin si am venit aici sa il ventilez pe X Templier”. Sunt destul de interesante, mai ales ca, dupa cum am spus, asasinii folosesc aceleasi trucuri ca si tine. Cu riscul de a ma repeta, jocul prezinta un amalgam de elemente noi si vechi, cu mici schimbari si ajustari. Cu toate astea, Rogue nu este un joc rau la capitolul gameplay, ba chiar bine inchegat, avand tot ceea ce ii trebuie pentru a fi joc bun. Sigur, avem si eternele buguri, de care nu reusesc sa scap ori de cate ori incerc un titlu din serie, precum picatul prin nivel, ramas blocat in textura, inamici care nu apar si sunt fortat sa dau restart sau preferatul meu, un intreg oras intepenit pentru ca … nu stiu inca. Desigur, erau de asteptat si deja sunt obisnuit cu ele, mai ales cu picatul prin nivel, care se pare ca este deja blestemul meu in serie.

Vizual, Assassin’s Creed Rogue este un joc reusit as putea spune, cu atat mai mult cu cat ruleaza pe hardware de generatie veche. Peisajele sunt bine prezentate, lumina pica extrem de bine, iar animatiile sunt surprinzator de fluide. Orasele si bataliile navale totusi sunt ceva cu care se te delectezi vizual. Fie ca e vorba de un oras in Europa sau New York, o plimbare in larg sau un animal care te ataca, atentia la detalii se vede. Sunt momente in care te plimbi chiar prin Sleepy Hallow, oferind ceva unic jocului. Cu toate astea, sunetul lasa mult de dorit. Shay nu este interpetat rau, ba chiar surprinzator de bine, in schimb tot ceea ce tine de personaje de suport o sa iti dea impresia de Cartoon Network si de toate personajele animate moderne si clasice. Fie sunt hilar de… seriosi, cu o voce de Mojo Jojo, fie sunt mult prea comici, cu un accent de nu intelegi nimic din el. Este o experienta mixta. Si daca tot ajungem la experiente mixte, trebuie sa aduc aminte ca halba de bere nu este cel mai bun prieten al tau draga cameraman matol, avand in vedere ca am pierdut de cateva ori o misiune pentru ca jocul tinea neaparat sa imi arate alt punct de interes decat tinta mea.

Cumuland tot ceea ce Assassin’s Creed Rogue ne ofera, putem spune ca jocul este o experienta familiara. Cu multe elemente adunate din alte jocuri si cu ceva care sa il diferentieze. Sigur, sufera de aceleasi probleme pe care le-am intampinat si in AC Black Flag, dar pana la urma este un joc bun cu idei implementate bine, in pofida lipsurilor evidente pe care generatia trecuta le are. Verdict? Merita cumparat!

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response