0 comments

Microsoft invata iar ce inseamna „x”

by on 29/06/2016
 

Dupa cum bine stiti, semnul de „X” de la o fereastra din Windows este comanda de inchidere. Prin apasarea sa, programul care ruleaza in acea fereastra va fi oprit, va inceta sa functioneze. Eh, Microsoft a uitat asta acum ceteva saptamani, cand „X” functiona mai mult ca un „I Agree” la o EULA pe care nu o citeste nimeni.

Era vorba atunci despre upgrade-urile catre Windows 10 pe care Microsoft le tot baga pe gatul utilizatorilor de Windows 8.1 si Windows 7. In loc sa inchida fereastra de upgrade si sa lase utilizatorul in pace, acel „X” facea ceea ce nu a mai facut vreodata comanda respectiva la altceva decat malware, spyware si adware. „X”-ul semnala ca utilizatorul vrea upgrade-ul si ca sistemul de operare ar trebui sa se ocupe de asta pe cat mai curand cu putinta.

Va puteti imagina ca utilizatorii nu au fost multumiti, iar din moment ce compania a fost in stare sa faca o astfel de gogomanie, cine stie ce mai puteau nascoci in zilele urmatoare. Poate dand click dreapta oriunde o invoca pe Cortana, sau meniul de Start era inlocuit cu o poza a lui Balmer urland la tine sa folosesti interfata Metro.

Din fericire pentru ratiune, Microsoft a decis sa nu mai faca, cel putin pe termen scurt, astfel de lucruri. Asa ca acel „X” va functiona iarasi ca o comanda de inchidere cu ocazia noului update al sistemului de upgrade la Windows 10.

Merita mentionat ca aceasta decizie a venit ca urmare a feedback-ului primit, nu ca o consecinta a faptului ca cineva de la Microsoft chiar a inteles de ce asta era o idee groaznica din start.

[Ars Technica ]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response