0 comments

Mii de documente Infocom publicate pe internet

by on 25/11/2015
 

Infocom a fost, la vremea sa, una din companiile responsabile pentru geneza jocurilor de aventura. Studioul infiintat de MIT ne-a adus titluri precum Zork, The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy, Leather Goddesses of Phobos si multe, multe alte titluri. Daca ati fost vreodata curiosi despre productia lor sau despre modul in care functiona o companie de jocuri cu 35 de ani in urma, aveti acum ocazia.

Ca parte din colectarea de informatii pentru documetarul Get Lamp, despre jocurile de aventura din epoci de mult uitate, realizatorul peliculei, Jason Scott, a luat legatura cu Steve Meretzky, un game designer legendar responsabil pentru foarte multe din jocurile numite mai sus.

Acesta nu doar ca a avut multe de spus despre Infocom si industria jocurilor din anii ’80, dar a mai si pastrat documente care se intind pe un deceniu si acopera cam orice lucru cu putinta legat de companie.

Aceste documente au fost scanate si publicate pe internet, totalizand in cam 4000 de pagini din care puteti afla in detaliu foarte multe lucruri despre cum functiona Infocom si cum erau facute jocurile. Spre exemplu, puteti citi documentul de design complet al lui The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy, scris in pix si batut la o masina de scris, un joc la a carui realizare a colaborat pana si autorul seriei, Douglas Adams.

Toate documentele pot fi gasite pe arhiva internetului, asa ca spor la citit.

[Jason Scott]