1 comment

Moto Z Play + Moto Insta Share Projector REVIEW-Geniaaaaal!!!

by on 12/02/2017
 

Moto Z Play si  proiectorul Moto Insta Share sunt ultimele „jucarii” sosite la sfarsitul acestei saptamani pe bancul de teste de la Zona IT. Seria Z de la Moto vine cu un design care suporta atasarea de module pe spatele telefonului. Intr-un review anterior am testat modelul Moto Z, iar astazi vi-l prezentam fratele sau mai mic si mai „jucaus”, Moto Z Play.

Moto Z Play, spre deosebire de Moto Z, are un pret mai mic, in jur de 1850 LEI, in comparatie cu aproximativ 2400 LEI, asadar un telefon care poate fi cumparat de un public mai numeros. In plus acesta el se regaseste acum si cu abonament la providerii de telefonie mobila, evident la un pret mai mic.

 

Constructia telefonului este foarte solida, dar carcasa are o grosime de 7mm in loc de 5.2mm, asadar este mai gros cu aproape 35% fata de Moto Z. Partea buna? Telefonul fiind ceva mai gros decat Moto Z, sunt mai putine sanse ca acesta sa fie scapat pe jos. Sub ecran este amplasat un cititor de amprente care are si functia de-a inchide ecranul, asadar nu mai este nevoie sa apasati pe butonul de power. Desi majoritatea producatorilor au inceput sa utilizeze functia Always On, Moto Z Play are senzori de miscare si proximitate in partea inferioara, care odata activati, vor determina afisarea notificarilor si ceasului doar cand treceti cu mana pe deasupra ecranului. O metoda interesanta de a face economie de baterie. Pe aceeasi margine regasim microfonul, iar pe spate mai este inca unul pentru noise cancelation, dar, din pacate, cel de pe spate va fi obstructionat la instalarea modurilor. Sasiul telefonului este realizat din metal, si se imbina in partea superioara cu ajutorul unei mici bucati din plastic sub care se ascunde cel mai probabil o antena. Desi nu deranjeaza din punct de vedere estetic, ar fi fost mai bine daca plomba ar fi avut aceeasi culoare cu restul marginii metalice.

Pozitionarea buntoanelor de power si volum este la fel ca la fratele sau mai mare. Butonul de power prezinta striatii, pentru a putea fi indentificat mai usor. In partea de jos a telefonului avem o mufa pentru incarcare USB Type C si o mufa jack de 3.5mm, asadar nu avem nevoie de adaptor pentru a utiliza o pereche obisnuita de casti. Difuzorul se afla tot in partea superioara si se aude identic cu cel de pe Moto Z. Daca sunteti pasionati de muzica puteti atasa oricand modulul JBL SoundBoost. Acest mod dispune de doua difuzoare stereo de 27mm, care ofera o putere de 3W per canal, asadar, un pachet cu o putere totala de 6W capabil sa redea frecvente de la 200Hz pana la 20KHz. Pretul pentru JBL SoundBoost este in jurul sumei de 450LEI.

Desi telefonul este mai gros, camera de pe spate este tot iesita putin in exterior, dar nu la fel de mult ca la Moto Z. Senzorul camerei este un Omni Vision OV16860 PureCel Plus-S cu o rezolutie de 16MP. Obiectivul are deschidere f/2.0, si se descurca bine in conditii de lumina scazuta, aproape la fel de bine ca Moto Z. Din pacate, camera nu beneficieaza de stabilizare optica, dar are autofocus bazat pe laser si phase detection. Camera poate filma la rezolutie 4K cu 30 de cadre pe secunda. Grosimea telefonului se datoreaza in mare parte bateriei de 3510mAh. Cu o asemenea capacitate, telefonul depaseste lejer o zi de lucru, iar daca mai cuplam si un modul Incipio de 2220mAh, avem un total de 5730mAh. Ca sa plusam, cu modulul de la Mophie de 3150mAh, practic vei uita sa mai incarci telefonul. Cu o capacitate de 6660mAh, acesta devine cel mai bun telefon din gama sa, ca raport autonomie/performanta.

Impreuna cu Moto Z Play am primit si Moto Insta Share Projector. Acesta transforma telefonul intr-un veritabil proiector, capabil sa afiseze o imagine cu o diagonala maxima de 70 inch. Proiectorul include o baterie de 1100mAh, care poate oferi pana la 60 de minute de proiectie. Lampa proiectorului este de tip DLP si are o durata de viata de 10.000 de ore. Rezolutia maxima este de 854×480 pixeli, iar luminozitatea este de 50 de lumeni. Din pacate in camera este nevoie de intuneric pentru a pune in valoare lampa. Poate in viitor, ea va avea macar 150 lumeni. Pe modul avem si un suport prin care se poate ajusta inaltimea. In partea frontala mai gasim un buton pentru focus, butonul de power si o fanta pentru ventilatie. Ventilatorul este silentios chiar si la turatie maxima si nu va deranja in timpul utilizarii. Cand modulul va ramane fara baterie, acesta isi va lua curent direct din bateria telefonului, asadar nu sunteti limitati la doar 60 de minute de utilizare. Corectia keystone poate fi realizata manual sau automat; noi am lasat-o pe automat pentru ca isi face treaba excelent, in orice unghi am utlilizat telefonul.

Din punct de vedere hardware, Moto Z Play dispune de un procesor cu opt nuclee Snapdragon 625, 3GB RAM si 32GB stocare sau 4GB RAM si 64GB pentru stocare si un ecran de 5,5 inch de tip AMOLED la rezolutie Full HD. Ecranul este protejat de o sticla Gorilla Glass rezistenta la zgarieturi. Din pacate, modelul pe care l-am avut in teste nu a primit inca actualizarea la Android 7, dar Moto promite ca acest update va sosi in vara. De asmenea, anul acesta vor aparea peste 12 noi module pe piata, care vor adauga functii suplimentare, si speram ca linia de telefoane Z sa includa inca multe alte modele accesibile si in viitor! Hello… again, MOTO 🙂

 

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response