Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
AdBlock

Pentru a afisa corect continutul acestiu site, te rugam sa dezactivezi extensia AdBlock.

img

Nebunia Apple: Tim Cook repatriază miliardele din paradisuri fiscale

/
/
/

Șeful Apple pare să fi visat urât zilele trecute, așa că a făcut câteva anunțuri radicale: compania americană va repatria miliardele de dolari din paradisuri fiscale, va investi banii în economia americană și va da bonusuri fiecărui angajat, ba mai mult, va șterge de pe telefoane softul care făcea iPhone să se miște mai încet. Și toate anunțurile au fost făcute deodată.

Deși este surprinzător, anunțul Apple pare să confirme o predicție făcută de Donald Trump, președintele american nominalizând această companie la preluarea mandatului când spunea că va construi „o fabrică sau mai multeîn SUA, oferind locuri de muncă americanilor.

Tim Cook a anunțat că Apple va repatria banii din paradisuri fiscale, iar asta înseamnă că taxele de plătit ar putea atinge 38 de miliarde de dolari. De asemenea, investițiile din următorii cinci ani vor fi pe piața americană, suma anunțată fiind de circa 350 de miliarde de dolari. Vor crea noi sedii, un campus nou pentru suport tehnic, noi locuri de muncă – circa 20.000 – deci estimez că vor deschide noi fabrici sau linii de asamblare în SUA. Deși oficial nu au vorbit despre problemele legate de furnizorii de componente.

Apple este la ora actuală cea mai mare corporație din lume, cu o valoare totală de 900 de miliarde de dolari. De asemenea, este corporația care are cei mai mulți bani în bănci, peste 250 de miliarde de dolari. Plus că are cele mai mari profituri din industria IT, deși economia nu și-a revenit complet după criza economică din 2007. Cu toate acestea, Apple se preta la cele mai josnice trucuri pentru a nu plăti taxe, ba chiar putem numi aiurea și politica de a face telefoanele să meargă mai încet – deși au explicat destul de bine de ce fac asta (din cauza bateriei care se epuizează în timp).

Ca să rezum: Apple nu avea nevoie de toate aceste artificii ca să fie cea mai de succes companie din lume. Iar acum, Tim Cook pare hotărât să schimbe cursul companiei. Însă nu sunt singur că este cel mai bun moment pentru a face asta.

Pe lângă cele menționate mai sus, Apple a anunțat că va investi 10 miliarde de dolari doar în data centre pentru a susține creșterea iTunes și App Store, iar 5 miliarde de dolari vor fi investiți în cercetare, cam de cinci ori mai mult decât până acum. Compania americană va plăti fiecărui angajat prime de 2.500 de dolari ( în acțiuni) și va dubla orice donație făcută de angajați către o fundație.

Tim Cook a mai spus că se lucrează la o actualizare a sistemului de operare iOS care va permite utilizatorilor să scape de încetinirea terminalelor. Deși utilizatorii se plângeau de mult timp că terminalele iPhone se mișcă foarte greu după ce se lansează noua generație de produsă, Apple timp de zece ani nu a comunicat nimic oficial. Abia anul trecut au recunoscut asta, dar au spus că este din cauza bateriei. Că acumulatorul telefonului își pierde proprietățile în timp și pentru a oferi autonomie mai mare se reduce puterea procesorului. Că o baterie nouă ar rezolva problema, însă oferă schimbarea doar contra cost.

Utilizatorii cred că Apple încetinea terminalele pentru a vinde noile telefoane. Există deja și procese pe această temă și în SUA și în Europa. La începutul lui 2018 va fi lansată o actualizare software care va rezolva problema. Desigur, telefoanele se vor mișca rapid, dar autonomia va scădea, ceea ce va duce mai mult ca sigur la noi discuții în social media.

Anunțurile lui Tim Cook vin într-un moment în care Apple nu stă tocmai bine. Vânzările iPhone X nu au atins recordurile dorite de companie, iPhone 8 a adus prea puține noutăți, iar cota de piață Apple este tot mai des amenințată de Samsung, Huawei și alți competitori noi. Pe zona de computere piața rămâne plafonată și super-competitivă, pe zona de tablete continuă scăderea. Totuși, Tim Cook pare să aibă încredere că Apple va depăși perioada dificilă. Rămâne să aflăm cum.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar